N-am văzut țara mai ciudată ca Japonia! Sau, mai bine zis, ca locuitorii ei, care continuă sa te uimească la orice pas.
Iată câteva motive pentru care expresia „ciudațenie japoneză” ar trebui să fie considerată un pleonasm.
Pusherii și vagoanele roz
Principalul mijloc de transport în Tokyo este metroul, rapid și accesibil. În timpul orelor de vârf însă, este atât de aglomerat încât au angajat niște oameni care să te împingă în interiorul metroului pentru ca ușile să poate fi închise în urma ta. Oamenii își iau treaba foarte în serios. Poartă costume și mănuși albe, cu care își permit nu doar să te atingă, ci să te împingă fără menajamente, de parca ai fi un sac de cartofi.
Se numesc Oshiya , în traducere Pusher (împingător), și dacă îi cauți, ai să-i găsești cu siguranță în stația Shinjuku Station, un soi de Piața Unirii a noastră.
Pusherii au dreptul să te atingă în voie, în vreme ce cetățenii de rând pot fi pedepsiți pentru asta. Si uite așa, s-au născut vagoanele roz, dedicate exclusiv femeilor. De obicei este vorba de primul vagon, vopsit în roz aprins unde scrie clar, chiar și în limba engleza „woman only”. Asta pentru că în aglomerația aceea de nedescris, femeiele erau des pipăite și, după mii de plângeri, statul a hotărât să introducă aceste vagoane speciale pentru a le proteja. Potrivit unui studiu japonez, două treimi din pasagerele cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani au raportat incidente de acest tip.
Japonezii nu sunt singurii care au introdus acest sistem, el poate fi întâlnit și în Brazilia, Indonezia și cine știe prin câte alte locuri din lume.
Cum orice problemă are și o soluție, perverșii care iubesc acest sport (pipăitul femeilor în metrou) au la dispoziție niște cluburi pentru adulți cu camere special amenajate să arate exact ca un vagon de metrou, unde niște hostese se lasă pipăite pentru niște sume deloc modeste.
Toaletele japoneze
Japonezii au o obsesie cu igiena. Citisem încă dinainte despre WC-urile high tech, dar chiar și așa, tot m-au luat prin surprindere. Le găsești peste tot, în malluri, în magazine, hoteluri, restaurante și mai mult ca sigur, în case particulare.
Dacă nu citești instrucțiunile, care sunt de obicei însoțite de ilustrații, îți ia ceva timp să înțelegi la ce-ți folosesc toate butoanele alea care, odată accesate, spală, usucă și parfumează. Alt set de butoane e responsabil de coloana sonoră; ai buton cu sunet de tras apa, altul pentru muzică, ambele cu volum reglabil, la fel ca și temperatura colacului pe care te așezi.
În vizita mea prin Tokyo mi-am făcut curaj și am intrat într-o expozitie dedicată WC-urilor, unde adulții, alaturi de copii, își puneau pălariuțe în forma de rahat pe cap și alunecau lin pe toboganul unui WC imens. Expoziția se numeste Toilet!? – Human Waste & Earth’s Future, iar aici poți afla istoria WC-urilor, poți “admira” numeroase modele de toilete, de la cele rustice la cele mai sofisticate, de aur cu pietre prețioase, poți afla care e diferența dintre fecalele umane și cele animale sau, dacă ai dat complet în mintea copiilor, poți frământa căcăței din plastilină roz.
Host Male Club
Pe cât de abili și creativi sunt în inventarea celor mai complicate tehnologii, pe atât de stângaci sunt japonezii când vine vorba de intimitate și viață personală. Nu generalizez, dar mulți bărbați japonezi sunt timizi și reci, deloc galanți și nu-și prea manifestă afecțiunea, în vreme ce femeile tânjesc dupa o vorbă bună sau după un compliment, fie el și nesincer. Oamenii nu se privesc în ochi, iar a intra în vorbă cu o persoană straină este considerat foarte nepoliticos. Pe înserat, ai sa vezi grupuri de colegi de muncă care își iau ramas bun după 2-3 beri băute impreună sau după o partidă de karaoke într-unul din sutele de baruri de profil din Tokyo. Se despart rece și distant, cu înclinări politicoase de la jumatatea trunchiului. Fără atingeri de mână, îmbrațișări sau pupături pe obraz. Un Sayonara rece precum berea consumată împreuna. Nu își fac vizite acasă și nu își scot soțiile decât la petrecerile oficiale ale firmei.
Și uite așa s-au născut cluburile de tipul Host-Male. Aici, femeile dornice de atenție, plătesc niște tineri atrăgatori să fie draguți cu ele, să le zambeasca, să le complimenteze, să glumească cu ele si să le toarne șampanie în pahare. Majoritatea cluburilor de acest gen se află în cartierul Kabukicho, un fel de red district nipon. În fața acestor host male club-uri sunt aliniați băieți tineri, puși la patru ace, care încearcă să convingă femeile să intre să bea și să petreacă alături de ei. Și nu vorbim de femei în vârsta care caută plăceri pe ultima sută de metri, ci de fete tinere și atrăgătoare, cuprinse de dorințe hedoniste. Pentru că soții sau iubiții lor nu au niciodată timp, multe fete preferă sa plătească sume impresionante pentru atenția care le este acordată.
Maid caffee
În Maid Caffe ești întâmpinat cu zâmbete și vorbe precum
“Bine ați venit acasă, stăpâne!” sau „Cu ce vă pot servi azi, stăpâne?”. Deci, o experiență musai pentru cei care stau prost cu încrederea în sine.
Pentru ca în vreme ce femeile plătesc scump atenția barbațiilor prin cluburile Host Male, barbații plătesc la rândul lor să fie tratați ca niște stăpâni, în renumitele Maid Caffee. Aici, oaspeții sunt preluați de la intrare de fete tinere, îmbrăcate în uniforme de servitoare sau în costume de școlarițe. Te servesc, apoi se așează cu tine la masă, îți cântă melodii stupide și se prostesc ca niște copilițe. Aceste cafenele fac parte din localurile de tip Cosplay și se adresează nu doar tinerilor și fanilor otaku, ci oricui dorește acest gen de atenție. Daca îți dorești așa ceva, îndreaptă-te spre zona Akihabara, numită și”orasul electric”, plină de asemenea cafenele.
Kancho
Intră la categoria glume proaste, genul de prank fizic, pe care nu ai vrea să-l experimentezi pe propria-ți piele. Kancho constă în împreunarea palmelor cu degetele arătătoare întinse, în așa fel încât să formeze un fel de pistol, cu care îți împungi victima în fund, în timp de spui Kan-CHO! Pe cât de pudici sunt unii japonezi, se pare totuși că nu au o problemă prea mare să-și atingă semenii în zone intime.
Adopția adulților
Cum rata natalității în Japonia este în scădere, au găsit o solutie și pentru asta: infierea adulților.
Atunci când o familie înstărită se afla în pericolul de a nu avea urmași, adoptă un tânar cu vârste cuprinse între 20-30 de ani pe care îl fac mostenitorul imperiului pe care îl conduc. Se pare că au existat chiar cazuri când patronii își reneagă fiul natural și adoptă un alt tânar, mult mai capabil să poată conduce compania.
Dormitul în public
Uneori, nu pot să dorm nici măcar în avion, în vreme ce majoritatea japonezilor au abilitatea extraordinară de a adormi oriunde și în orice poziție: în metrou, pe stradă, în picioare…
E de ințeles, muncesc mult și se odihnesc foarte puțin spre deloc, așa că să nu te mire dacă ai să-i vezi dormind pe unde apucă. Și cum drumurile cu metroul sunt destul de lungi, folosesc acest timp pentru a mai trage un pui de somn. Nu exagerez deloc când spun că de fiecare data când urcam într-un vagon de metrou, aproape jumătate din călători erau retrași în lumea viselor. Uneori, japonezii mai trag câte un pui de somn și în timpul serviciului, fără să riște să fie concediați. Ba chiar au inventat un termen pentru asta: “inemuri”. Se traduce “sleeping on duty”, și este tolerat în companiile multinaționale cărora aproape că-și dedică întreaga viață.
Nici tinerii nu se lasă mai prejos cu moțăitul, cum ar fi această școlăriță pe care am pozat-o, pe plajă, în timp ce dormea nestigherită într-o pozitie incomodă. După ce m-am plimbat vreo oră, am găsit-o fix în aceeași poziție. Noroc că respira, altfel trebuia să caut niște polițiști și să le explic prin semne că ar putea fi vorba de vreun deces.
Love-hotel
Cazările în Japonia sunt orice numai convenționale nu. De la claustrofobicele hoteluri de tip capsulă, la ryokanurile tradiționale pâna la celebrele love-hotel, pe care le găsești la tot pasul. Când zici love-hotel te gândești din start că e vorba de un bordel dar, deși există și acestea, mulți dintre clienții acestor hoteluri sunt cupluri de îndrăgostiți. Discreția e cuvânt de ordine, așa că nu ai să vezi vreun recepeționist, ci îți vei inchira camera de la un automat, cu cardul. Poți opta între doua programe de cazare: “Rest” când închiriezi camera pentru o perioadă scurtă, de vreo 2-4 ore și “Stay”, când intenționezi să rămâi întreaga noapte.
Primul hotel modern de acest gen a fost inaugurat în Osaka, în 1963, dar tradiția a început încă din perioda edo, când aceste spații erau camuflate în ceainării sau moteluri.
Le recunoști ușor, dupa inima desenată la intrare, iar dacă fanteziile tale sunt mai dubioase, le poți căuta pe cele cu teme specifice. Să ne mai mire existența acestor locuri într-o societate în care dacă te uiți prea insistent la o femeie, riști sa primești amendă?
Pachinko
Vă amintiți finalul anilor ’90, când Romania era invadată de săli de jocuri de noroc? Ei bine, cam așa arată Japonia de zeci de ani! Una dintre cele mai mari plăceri ale bărbaților e aceea de a frecventa Pachinko (săli de jocuri electronice) în care pierd ore în șir. Curiozitatea m-a împins și pe mine în acest Las Vegas japonez, un Pachinko cu vreo 10 etaje, unde am avut parte de un spectacol cel puțin bizar. Zeci de barbati, trecuți bine de 30 de ani, așezați cuminți pe scaune, în fața mașinilor, atât de absorbiți de ce vedeau acolo încât nu observau nimic în jurul lor. Și să nu vă închipuiți că jackpotul era de milioane de yeni! În Japonia sunt interzise jocurile de noroc, așă că dacă ai câștigat ceva la vreuna din mașinăriile respective, ești recompensat cu tot felul de obiecte: jucării, animale de pluș, dulciuri, brichete, vouchere pentru alimentele dintr-un supermarket din zonă sau te miri ce alte ciudățenii. Ce mai, Pachinko e un adevărat sport național!
Lista poate continua, dar, gata, mă opresc aici.
Superb articol! Am fost pe planeta Japonia si m-am indragostit de ea😊Mi-e dor…😊
Multumim! Si eu de abia astept sa ma intorc acolo!