Nu sunt vreo gurmandă dar trebuie să recunosc că una din plăcerile unei călătorii o reprezintă totuși și gastronomia locală. Prin urmare, în fiecare loc ajung iau la control piețele să vad ce fructe exotice proaspăt deprinse din pomi necunoscuți își fac veacul pe acolo. Așa am descoperit că gustul mango-ului nu are nicio legatură cu cel din supermarketul nostru, că mangosteen-ul nu este rudă cu mango, custard apple nu e o prăjitură ci un fruct cu gust de prăjitură sau că durian-ul are un miros atât de puternic încât e interzis să-l iei cu tine în autobuz.

La fel și cu restaurantele, le incerc pe toate, de la cele stradale din Asia, la bodegile de familie, până la cele mai sofisticate, în funcție de ce îmi permite bugetul. Încerc pe cât posibil să ocolesc restaurantele turistice și le încerc pe cele unde poți mânca cot la cot cu localnicii. Inevitabil, am avut parte și de experiențe mai putin plăcute, toxiinfecții alimentare, dar nu despre ele am de gând să povestesc de data asta. Ci despre bunătați. Bunătați care, savurate la ele acasa, îți transformă vacanța într-o experiența culinară de neuitat.

Supele din Thailanda

Înghit în sec când îmi aduc aminte de ele. Le-am savurat prin aeroporturi, pe stradă, pe plajă sau prin restaurante. Cumva reușeau să nu dea niciodată greș. Mi-a picat cu tronc Tom Yum Goong, o supă picantă gătită cu lapte de cocos, lemongrass, suc de lămâie, ardei iute, ghimbir și o mulțime de legume. Poate fi servită cu carne de pui, de vită, de porc sau fructe de mare.

Încă de la prima lingură aproape că-mi venea să mă alătur milioanelor de călători care s-au înscris la un curs de gastronomie pentru a afla secretul amestecului de ierburi și arome care dau preparatelor thailandeze savoarea unica.

Tot aici am redescoperit plăcerea unui desert simplu – orezul cu lapte. Doar ca e alt soi de orez, numit sticky rice și merge de minune cu mango copt și zemos.

Pastel de Nata, Portugalia

Când aud de Portugalia salivez instant. Aici, cireașa de pe tort e Pastel de Nata, tradiționala tartă cu cremă de ou, presărată cu zahar pudra și scorțișoară, atât de fragedă și savuroasă încât iți vei aminti de ea tot restul vieții. Pe cuvânt! Cele mai bune le găsești la Casa Pastéis de Belém, din Lisabona.

Merită să încerci și Francesinha, o bombă calorică sub forma unui sandwich enorm, format din doua sau trei felii de pâine tip toast, umplut cu diverse cărnuri (șuncă, friptura de vita sau porc, cârnați) peste care este așezată o felie groasă de cașcaval și uneori, un ou. Deasupra acestei extravaganțe calorice se toarnă un un sos brun făcut din suc de rosii și bere. Celor care nu le pasă de siluetă mai adaugă și niște cartofi prăjiți pe lângă. O găsești în orice cartier din Lisabona sau Porto, în mici baruri în care vecinii din cartier vin seară de seară să cânte despre “saudade” (nostalgie). Și chiar dacă nu apreciezi genul acesta de muzică, o francesinha alături de un pahar de “vino verde” într-un bar din Alfama este o experienta ce nu trebuie ratată.

Ceviche

America Latină vine în întâmpinarea călătorului flămând cu o mulțime de delicii gastronomice. Una dintre ele mi s-a întipărit în memoria papilelor gustative și acolo a rămas. Este vorba de cevichele savurat prin Peru, pe care l-am regăsit mai apoi și prin Costa Rica.

Ceviche este o salată răcoritoare din pește crud murat în zeamă de lămâie și servit cu ghimbir, ceapa și ardei. Merge de minune pe călduri toride. E recomandat să îl servești în compania bananelor prăjite sau a cartofilor dulci fierți în coajă.

Chanakhi, Chakapuli și Kinkhali – Georgia

Am întrebat un prieten ce să vizitez prin Georgia și mi-a răspuns dintr-o răsuflare: toate restaurantele! I-am urmat sfatul și am gustat din tot ce mi-a făcut cu ochiul iar experiența a fost mult peste așteptări. Aproape că nu am cuvinte să ridic în slăvi gastronomia georgiană.

La prima gustare, bucătaria georgiana pare un fel de mix original de bucătărie turcească, grecească (iaurt, vinete, ulei de măsline, rodii și miel, kebab) combinată cu cea din Rusia (aluaturi, sosuri grele și multa carne grasă). Georgienii fac abuz de făină, au multa foietaje și aluaturi așa că, dacă ești pofticios din fire, riști să revii în țară cu câteva kg în plus. Un ingredient des folosi este nuca, pe care o găsești în orice fel de mâncare, în vreme ce condimentul cel mai des folosit este coriandrul.

Dintre minunile culinare testate recomand Chanakhi și Chakapuli. Avem de a face cu un fel de tocănițe, servite într-un vas de lut, în care plutesc bucăți de carne (miel, vită sau pui) fierte împreună în suc de roșii și vin alb, usturoi, nuci și niște mirodenii pe care nu am reușit să le identific. Singurul reproș ar fi că poate sunt puțin cam uleioase dar aluneca bine alături de vinurile georgiene, subiect care merită un capitol aparte.

Sunt bune și Kinkhali, niște găluște jucăuse din aluat moale, umplute cu carne tocată picantă, brânză sau ciuperci, care se servesc într-un fel inedit: le prinzi cu două degete și muști dintr-un colț, apoi sorbi zeama din interior și de-abia după aceea mănânci și restul aluatului.

Pizza japoneză

Prea multe despre mâncarea japoneză nu știam, de fapt nu știam mai nimic în afară de orez și sushi, de care am abuzat la maxim. Spre norocul nostru, al turiștilor, majoritatea restaurantelor au expuse felurile de mâncare realizate din plastic, în vitrină, așa că dacă nu ai idee ce vrei să comanzi, arați pur și simplu cu mâna spre felul dorit. Chiar și așa, nu e floare la ureche. De fiecare dată când comandam ceva știam că mă așteaptă o nouă surpriza. Niciodată nu eram sigură dacă felul de mâncare pe care l-am cumpărat e dulce, sărat, sau amândouă, dacă bucățile care pluteau în zeamă sunt bucăți de carne, fructe de mare, legume sau fructe. Japonezii acordă foarte multă atenție modului de prezentare, așa că să nu vă mire dacă veți vedea că uneori își ornează mâncarea în formă de animale sau flori. În restaurante ai ca fundal sonor zgomotul provocat de sorbitul supei și al tăițeilor. În țara politeței exagerate, a sorbi zgomotos, este ceva natural.

Supa aztecă din Mexic

Despre gastronomia mexicană pot abera ore în șir așa că rezum totul la un cuvânt: delicioasă! Probabil că ai gustat deja tortilla, tacos, quesadilla sau burrito, dar crede-mă, nu se compară cu cele preparate la ele acasă.

Din felurile pe care nu le mai testasem mi-a atras atenția în special supa aztecă, o supă picantă cu tortilla de porumb, roșii, ardei iuți, usturoi și bucăți de avocado. Se poate servi și cu bucăți de carne de pui.

Alte minunății mexicane: Chiles Renellos (ardei umpluți cu brânză sau carne picantă) si Pollo Pibil (pui copt în frunze de banan). Majoritatea fripturilor vin acompaniate de sosuri mole, disponibile in diverse variante, precum Negro (cu ciocolată), Rojo (cu chilli roșu) și Verde (cu chilli verde).

Nimic nu se compară cu guacamole servit în Mexic. L-am căutat în numeroase locuri din Europa, dar n-am reușit să regăsesc gustul celui original. La noi dau vina pe avocado-ul din supermarket, niciodată copt cât trebuie. Pentru cei care nu știu despre ce e vorba – guacamole este o pasta/salată răcoritoare din avocado coapte, cu ceapa, roșii, lime, usturoi, coriandru și, opțional, ardei iute. Merge de minune cu niște tortillas din porumb!

PHO -Vietnam

Rămân tot la categoria supe dar mut coordonate, din nou, spre Asia, în Vietnam.  Aici pot face o listă lungă cu ce n-am mâncat, pentru că m-am transformat instant în vegetariană când am vazut câine pe meniu. Boiled or fried, scria negru pe alb. Nefiind interesată de gusturi inedite am zis pas fripturii de câine, gândacilor și lacustelor prăjite, viermilor de mătase fierți, șerpilor pe băț sau rachiului de orez conservat într-un recipient în care pluteau scorpioni sau o labă de urs. Nu m-am sfiit însă să mănânc din totul felul de locuri dubioase, de la tarabe stradale unde mă chinuiam să încap pe scaunele minuscule sau bodegi cu aer mizer, înțesate de localnici care mă priveau curioși.

Am abuzat la maxim de PHO, renumita supă de vită cu tăieței care se găsește peste tot. Pho, mândria culinară a vietnamezilor, este o supa cu carne de vită si os cu măduva cu tot la care se adaugă tot felul de ingrediente precum sos de pește amestecat cu sos de soia, ghimbir, anason, scortișoară, ardei iute, zeamă de lamaie, ș.a.

În rest, bucătaria vietnameză seamănă destul de mult cu cea chineză, orezul și legumele fiind elementele de bază. În multe regiuni oferta de pește și fructe de mare este foarte bogată. Se simte din plin influența franceza – cam peste tot poți găsi insa bagheta franțuzească și câteva feluri de brânză.

Hot dog-ul chilian

Dacă pleci urechea la peruani, tot ce e bun prin Chile e furat de pe la vecini. Din Chile n-am rămas cu cine știe ce amintiri culinare dar am redescoperit hot-dogul, servit cu de toate. Se numește Completo și are ca garnitura avocado, guacamole, cartofi, salata și câteva sosuri, la alegere.

În mare, bucătăria chiliana combină gastronomia spaniolă cu cea a indigenilor Mapuche, porumbul fiind un ingredient de bază. Vestea buna e ca găsești fripturi mari și suculente la orice restaurant. Peste ele se presară Merken, un condiment făcut din chili afumat și coriandru, care merge cam la orice fel de mâncare. Pentru o experiența completă adaugă și un pahar de Pisco Sour, un cocteil din rachiu local, zeamă de lămâie și albuș de ou.

Ropa vieja – Cuba

Bucataria creolă e destul de sărăcăcioasă, făcută în general să-ți umple burta și mai puțin să-ți bucure simțurile. Mâncarea cubaneza e simplă dar gustoasă. Felurile principale constau în carne de pui sau porc, acompaniată de orez și fasole neagră, numite Moros y Cristianos. Dintre legumele folosite se numară platanele, Yuca sau cartoful dulce.

Felul care iți redă încrederea în bucătăria creola este Ropa Vieja (tradus rochie veche), un fel de tocăniță delicioasă din fâșii din carne de vită cu sos de roșii, ardei iute, usturoi, ceapă caramelizată, uneori masline, și un păhărel de vin.

Tanjinele din Maroc

Se zvonește că Maroc e un paradis culinar, aromele sofisticate ale bucătăriei tradiționale fiind direct responsabile de invazia turistică din ultimii ani. Pe mine nu prea m-a dat pe spate. Nu pot nega însă aroma unui Tanjine, o mâncare gătită ce și-a căpătat numele de la vasul special din lut în care este preparată. Aceasta tocană condimentată conține bucăți fragede din carne de miel, pui, porc sau vită, dar și pește sau carne tocată. Împreună cu cărnurile se fierb diverse ingrediente, legume și fructe precum pere, gutui, mere, caise, stafide, prune, curmale, dar și măsline verzi, nuci, ciuperci sau lămâi proaspete. Uneori este servită cu miere în vreme ce explozia de arome este accentuată de condimente precum șofran, dafin, piper, turmeric, scorțisoară, ghimbir, chimion sau paprika. Ca și garnitură este recomandat couscous-ul.

Articol publicat pe art7.fm