Emisiunile de tipul travel-show sunt o modalitatea plăcută și necostisitoare de a călători în jurul lumii alături de protagoniști care chiar au ceva de zis și arătat. În special acum, când viitorul turismului este incert iar călătoriile par un vis dintr-o altă viață… Și pentru ca mare activitate n-am prea avut în perioada asta, am vizionat o mulțime de showuri de acest tip, și mi-am ales favoritele.
Dark Tourist
Dark Tourist e un serial pe gustul meu, și al celor care apreciază turismul extrem și locurile dubioase. În cele 10 episoade, David Farrier, simpaticul jurnalist neozeelandez, ne poartă prin cele mai ciudate colțuri ale lumii unde acesta trece prin aventuri macabre, la limita suportabilului. Mai exact, în Columbia, David îl cunoaște pe asasinul plătit al lui Pablo Escobar, în America se întâlnește cu prietenul de corespondență al lui Charles Manson și vizitează un “cuib” de vampiri moderni. Printre locurile neobișnuite, adesea sinistre, vizitate se află Pădurea sinucigasilor din Japonia, terenul radioactiv de la Fukushima, orașul interzis din Cipru, Kazahstan și Turkmenistan. Și asta nu e tot! Luam parte la un exorcism în Mexic, la festivalul de voodoo din Africa, la o reconstituire al unei lupte din cel de-al Doilea Război Mondial și la dezgroparea unei mumii din Indonezia.
Jack Whitehall: Travels with My Father
Showul comicului Jack Whitehall are (deja) două sezoane. Ambele au ca punct forte încercarea de a consolida relația dintre Jack și Michael, tatăl său scorțos, prin intermediul unor călătorii ciudate și amuzante prin diverse locuri.
În primul sezon, Jack decide să-și ducă tatăl într-o vacanță prin sud estul Asiei, unde vor avea parte de tot felul de aventuri. Jack vrea să călătorească în stilul unui backpacker și își târăște tatăl prin tot felul de hosteluri dubioase, în timp ce tatăl lui, un adevărat gentleman britanic, caută luxul, bunul gust și experiențe culturale.
În al doilea sezon e timpul tatălui să-i arate fiului lumea, de data aceasta Europa. Tatăl îl invită pe Jack la o călătorie pe bătrânul continent în care speră să-i prezinte fiului istoria și cultură. Spre nemulțumirea tatălui, Jack condimentează călătoria cu tot felul de locuri ciudate și amuzante. Într-un capitol cei doi ajung chiar și în România unde vizitează Cimitirul de la Săpânța și Palatul Mariei Câmpina, Reginei magiei albe.
The Kindness Diaries
Un alt travel-show care merită toată atenția este The Kindness Diaries, ce îl are ca protagonist pe Leon Logothetis, un fost broker, care a renunțat la tot și a început să călătorească în jurul lumii bazându-se pe bunătatea oamenilor.
Orice călător care se respectă știe că interacțiunea cu localnicii este obligatorie într-o călătorie. Personal, nu îi înțeleg pe cei care viziteaza o țară, dar nu ies din resortul luxos all inclusive, nu iau contactul cu realitatea acelui loc, etc. De aceea, apelez destul de des la couchsurfing, nu neapărat pentru a mă caza la localnici, ci pentru a vedea cum trăiesc aceștia.
Leon călătorește fără bani, și apelează la necunoscuți pentru cazare, masă și benzină, recompensându-le bunătatea sub diverse forme.
În primul sezon acesta străbate lumea cu o motocicletă vintage cu ataș, fiind inspirat de Che Guevara si de faimoasa călătorie prin America de Sud cunoscută sub numele de The Motorcycle Diaries.
Somebody Feed Phil
O show pentru gurmanzi și călători, care se concentrează pe Phil Rosenthal, creatorul serialului „Dragul de Raymond”. Acesta face ce-și dorește toată lumea- se plimbă prin lume si se bucură de cultura și bucătăria locală.
Călătorie gastronomică în jurul lumii a lui Phil are deja două sezoane și o nominalizare la Primetime Emmy, si calcă pe urmele unui show mai vechi, intitulat „I’ll Have What Phil’s Having”. Pe scurt, mixează pasiunea pentru călătorii și cea culinară purtându-ne în jurul lumii prin Asia, Orientul Mijlociu până în America și Europa gustând diverse bunătăți tradiționale.
Voi ce seriale de acest gen ați mai urmărit?
Excelente recomandari, big like pentru articol!
Frumoase seriale!