Drumul dinspre Monteverde spre La Fortuna nu-l recomand decat celor aflati la bordul unui 4×4, care nu au baut nimic cu o seara inainte. Te intrebi in permanenta daca nu cumva ai luat-o pe un drum gresit si rasufli usurat doar cand mai vezi o masina venind din partea opusa, confirmandu-ti ca “se poate”. Soseaua, cu toate ca sunt generoasa s-o numesc asa, serpuieste pe langa lacul Arenal, un lac artificial superb care asigura cam 40% din energia Costa-Ricai. Punctul de interes al zonei este vulcanul Arenal, care a rabufnit in 1968 si a distrus un sat intreg. Numele parca predestinat al orasului (La Fortuna) l-a salvat de la pieire, deoarcere vulcanul a erupt si a aruncat lava in partea opusa. Acum la Fortuna este un orasel curatel, intesat de turisti, care serveste ca punct de pornire pentru mai toate excursiile din zona. Am fost si pana la poalele vulcanului, dar nu indeajuns de aproape cat sa vad ceva, iar un ghid ne-a povestit istoria lui pe care am si uitat-o intre timp.

Ne-am cazat la un hotel rezervat pe booking, unde am intalnit si niste romani plecati de vreo 20 de ani in Canada, care luasera țeapa si platisera cu vreo 20 de dolari in plus.

Agentiile de turism din zona iti ofera posibilitatea de a vizita cascada Cataratas del Rio Fortuna, calarind pe un cal. Am preferat sa ma balacesc la BALDI Hot Springs, un fel de parc de distractii pe apa construit direct pe izvoarele termale din zona.

Am zis Bye Bye La Fortuna si ne-am indreptat spre cel mai frumos loc din Costa Rica –  insula Tortuguero, numita astfel de la broastele testoase uriase care vin sa depuna oua pe plaja.

Pe aceasta insula se ajunge cu o barca speciala si, in functie de anotimp, mai exact de cat de crescut sau scazut e raul, poti parcurge drumul intr-o ora sau in 6. Am avut noroc, vaslasul a fost energic, barca nu s-a impotmolit asa ca intr-o ora vedeam deja siluetele caselor de pe insula. Navigand pe canal am vazut o multime de soparle, unele de dimensiuni impresionante, niste pui de crocodili si tot felul de pasari si fluturi multicolori.

Tortuguero e un fel de Portita exotica, unde locuiesc in jur de 1500 de locuitori, indeletnicirea de baza fiind pescuitul. Traiesc destul de bine si din turism, pentru ca mai toti locuitorii isi ofera serviciile ca ghid sau si-au deschis locuri unde poti incerca mancare home-made. Insula este o fasie ingusta de pamant, facuta sandwich de canalale raului Tortugero si marea Caraibele. In interiorul insulei nu exista drumuri si nici masini, cel mult biciclete. Daca ai noroc gasesti un hotel cu iesire la ambele ape.

Din pacate n-am nimerit in perioada cand isi depun broastele ouale asa ca m-am multumit cu un tur prin parcul national din zona, unde am vazut pentru prima data in viata un lenes.
Drumul de intoarcere de la Tortuguero a fost mult mai anevoios pentru luntras, pentru ca apele mai scazusera intre timp si barca se impotmolea des. Plictiseala a disparut ca din minune cand am vazut un crocodil destul de mare la o distanta foarte mica de barca noastra.
Ultimele zile le-am petrecut la Marea Caraibelor, in oraselul Puerto Viejo. Am evitat haosul din Limon, care e un fel de Constanta a noastra, si am ales o statiune mai indepartata , un fel de Vama Veche in vremurile de glorie. Aici ai kilometri de plaja doar pentru tine iar singurul lucru de care trebuie sa te feresti sunt nucile de cocos care mai cad din cand in cand din palmier si te pot lovi in cap. In rest, plaja cu nisip fin si fierbinte, apa sarata si curata si din cand in cand, cate un rastaman care incearca sa-ti vanda iarba.

Timpul se scurge incet si placut iar seara te retragi undeva pe o terasa si mananci un peste care se zbatea in undita cu o ora in urma si bei cu un cocteil cu fructe sau berea nationala Imperial. Am dat o tura pana-n statiunea invecinata, Manzanillas, preferata de turisitii care cauta tovarasia localnicilor acestui sat de pescari uitat de lume. Din Puerto Viejo am facut o excursie pana la Rezervatia de lenesi.

Un batran ce parea a fost uitat de moarte ne-a plimbat pe canalele raului si ne-a aratat diferenta dintre bananele salbatice si cele normale. Am vizitat si parcul national Cahuita in care te plimbi vreo 2-3 ore printr-o padure marginita de malul marii. Pe drum vezi sute de crabi si peste tot atentionarea : “Dont feed the monkeys” care se refera la maimutete Capucin, adevaratele stapane ale padurii.

Puerto Viejo incheie aventura PURA VIDA de  3 saptamani din “Elvetia” Americii Centrale unde m-as intoarce din nou oricand as avea ocazia.