“Mentally or physically
I wanna be in New Orleans”
(Red Hot Chilli Peppers – Apache Rose Peacock)
Din cele peste 30 de orașe pe care le-am călcat sub roți și în picioare în cele 2 luni de road-trip prin America, aș revizita oricând 3 care mi-au rămas în minte, într-un fel sau altul: San Francisco (California), Austin (Texas) și New Orleans (Lousiana). Le expun în ordinea în care le-am vizitat și nu în ordinea preferințelor pentru că fiecare e atât de diferit de celălalt, încât e total nedrept le pun într-un top.
NEW ORLEANS
Ne-am plănuit road-trip-ul american în aşa fel încât să prindem New Orleans în plină sărbătoare (sau, mai bine zis, destrăbălare), adică în prag de Mardi Gras. Şi asta mă enervează puţin, pentru că nu ştiu nici acum dacă atracția mea faţă de New Orleans are de-a face cu asta sau dacă oraşul m-ar fi cucerit şi în perioade mai liniştite.
Lousiana ne-a întâmpinat cu indicatoare de genul “do not pick hitch hikers, prison facility in the area”, avertizări despre crocodili, aligatori, şerpi şi alte lighioane cu sânge rece care populează statul alături de cei 4,5 milioane de locuitori. Capitala e Baton Rouge, dar vedetă incontestabilă a regiunii este fabulosul New Orleans, un fel mix de Europa, Africa şi Caraibe.
Istoria zbuciumată a locului seamănă cu un joc de ping-pong în care francezii şi spaniolii şi-o pasau de la unii la alţii. Revenind într-o relativă contemporaneitate, în 2005, uraganul Katrina a devastat oraşul şi a inundat 80% din oraş. 1800 de locuitori şi-au pierdut viaţa. Timp de o luna, oraşul a fost închis, iar toţi locuitorii au fost evacuaţi.
La prima vedere, ai zice că oraşul şi-a revenit destul de repede după devastatorul uragan, dar dacă stai mai mult prin zonă, ai să realizezi că starea de spirit a a localnicilor a rămas vizibil afectată. Din cei aproximativ 360.000 de locuitori, mai bine de un sfert par total pierduți – la figurat, însă. N-am văzut în viaţă mea atîţia oameni vorbind singuri, cu priviri tulburi sau atâţia predicatori demenţi care anunţă apocalipsa, la orice colţ de stradă.
New Orleans nu e genul de oraş pe care să-l vizitezi cu harta în mână, bifând punctele de interes turistic. E un oras magic cu un aer oarecum trist, iar având în vederea istoria locului, înconjurat de mlaştini şi plantaţii, poveşti terifiante cu sclavi, preoţi voodoo, hoţi de buzunare, şarlatani şi femei de moralitate îndoielnică, nici nu e de mirare.
“Viaţă spirituală” ocupă şi ea un loc aparte aici. Doar în cartierul francez am numărat peste 20 magazine de voodoo, tarot sau psyhic-reading. Nu mi-e foarte clar dacă oamenii ăia sunt şarlatani sau chiar cred în ceea ce prezic ei acolo. Mi-e clar însă că nu duc lipsă de clienţi, atât turişti cât şi localnici, toţi vin să afle ce le rezervă viitorul.
În oraşul în care s-a născut jazzul, petrecerile nu încetează niciodată, dar ajung la apogeu în timpul paradei de Mardi Gras, când plăcerile hedoniste sunt obligatorii, iar tabuurile sunt înlăturate cu o uşurinţă alarmantă. Dovezi ale destrăbălării, aici.
Muzica e un locuitor de vază al New Orleansului. Şi nu doar jazz-ul, care s-a născut aici. Muzică live a scos din uz tonomatele. Cântăreții stradali fac concurenţă celor aflaţi în baruri. Aici, toată lumea cântă și dansează, iar partea bună e că muzica nouă, proastă și comercială pe care o auzi pe la noi, pare sa nu fi ajuns până acolo. Au ritmul si stilul lor, funk și brass, blues, uneori și rock dar nu cred ca ai să auzi vreodată despacito.
O altă vedetă a locului este bucătăria locală. Ghidurile turistice ridică în slăvi bucătăria creolă, în special Po’boyul, un sandwich cu absolut tot ce-ți poate trece prin cap (eu l-am incercat pe cel cu pulled pork). La categoria extravanganțe culinare, am ronţăit un picior de aligator. Am testat şi faimoasele beignets în la fel de faimoasa Cafe du Monde din Cartierul Francez, care se mândreşte că le vinde peste o sută de ani. Beignets sunt nişte gogoşi prăjte, cu mult zahăr pudră, nimic special, dacă mă întrebaţi pe mine. La fel şi jambalaya, un mix picant de orez, pui, cârnaţi, fructe de mare, diferite legume şi condimente, care nu m-a impresionat câtuși de puțin.
Dacă la capitolul mâncare, oraşul n-a fost chiar pe gustul meu, şi-a luat însă revanşa la băuturi, unde am încercat tot felul de cocteiluri şi beri locale (culminand cu Voodoo Beer) în cele mai cool cluburile de jazz& blues din Cartierul Francez. Ok, poate cool nu e cuvântul potrivit, pentru că nu are nicio legătură cu termenul aplicat pe la noi. Nu vă închipuiţi cine stie ce cluburi sau baruri tematice cu decoraţiuni sofisticate, ci niste locuri simple, ce par mai degrabă nişte bodegi de cartier, însă unde atmosfera şi oamenii dau toată savoarea acestor locuri.
Ca să te împrietenești cu orașul, trebuie să-i pătrunzi spiritul și să te mulezi pe el. Să nu-ți fie teamă să te rătăcești pe străduţe (în ciuda renumelui de oraş rău-famat), să te laşi ghidat de instinct , să tragi cu urechea la muzica din baruri și să stai de vorbă cu localnicii, chiar daca mulți dintre ei par incoerenți. Tocmai de aceea nu pot enumera atracţiile turistice din acest oras, pentru că nici măcar nu le-am căutat.
Am pozat clădirile coloniale din cartierul francez, străzile din cartierul muncitoresc Treme, cel mai vechi cartier africano-american, dar mai ales cu cimitirele gotice unde îşi odihnesc oasele preoţi voodoo, împreună cu regina lor – înca temuta Marie Laveau. Mormintele acestora sunt lesne de recunoscut, fiind marcate cu XXX de către cei care speră că spiritele preotilor vegheaza încă şi le vor împlini diverse dorinţe.
Alte lucruri pe care poţi, şi trebuie, să le faci prin zonă:
Tur al galeriilor de artă.
Orașul e un mecca al artiștilor, chiar dacă mulți dintre ei nu-și merită denumirea. E indicat să iei la picior atât cartierele de artişti, cât și galeriile de artă contemporană, o combinație de cultură locală, spaţii neconvenţionale și bâlci.
Tur al mlaştinilor/plantaţiilor.
Fie că te interesează istoria sclavagismulul sau pur şi simplu vrei să vezi nişte peisaje inedite, un tur al plantațiilor din regiune este o alternativă bună pentru a evada o zi din haosul urban. Există câteva agenţii care organizează tururi prin plantaţiile din regiune, dar dacă ai închiriat o mașină, o poți face și singur. Eu l-am vizitat pe acela unde au fost filmate scene din Django Unchained.
Când ma gândesc la New Orleans mă gandesc ca la un prieten drag. Un personaj neconvețional și capricios căruia nu-i pasă de ce cred oamenii despre el. Un prieten care când se apucă să-ți spună povești il asculți cu gura căscată. Un prieten pe care sper să-l mai revăd măcar o data în viața asta.
Vorba lui Anthony Kiedies (Red Hot Chilli Peppers)
Îți mai recomandam și:
70 de chestii cool, adunate in 2 luni prin SUA
