15 experiențe pe care nu trebuie să le ratezi în Thailanda

Am vizitat Thailanda de vreo 2 ori dar am tot evitat povestesc despre ea pentru îmi pare o destinație atât de mainstream încât cred știu toți te ceva despre ea. Avem impresia orice spune, lumea și-ar da ochii peste cap și-ar zâmbi disprețuitor gen “been there done that”, dar am descoperit de curând există oameni care habar n-au ce se întâmplă pe acolo, așa acest articol se adresează mai mult celor care se află la prima experiență asiatică.

Thailanda e fabuloasă, accesibilă și prietenoasă cu turiștii, fiind cea mai potrivită țară cu care începi descoperi Asia, fără a avea un șoc cultural. E una din puținele țări în care turiștii se întorc iar și iar, fără se plictisească și fără -i epuizeze comorile. E plină de clișee și peisaje de desktop, dar n-ai ce -i reproșezi și ai îndrăgești Thailanda, cu bune și rele, ai te obișnuiești cu haosul și vânzoleala din marile orașe dar și cu ritmul lent în care se scurge timpul în insulițele izolate. Iată câteva lucruri pe care trebuie le încerci, mai ales dacă ești la prima excursie în Asia.

Vizitează piețele plutitoare

Una din fascinațiile Thailandei o reprezintă autenticele piețe plutitoare, devenite adevărate atracții turistice. În apropierea Bangkokului se găsesc două: piața Damnoen Saduak și piața Amphawa, ambele cu o oferta bogată de fructe, legume, flori și obiecte de artizanat.

IMG_0432

DSC02428

DSC02431

IMG_0880

Petrece cel puțin 3 zile în Bangkok

Orașul Îngerilor” este cea mai fermecătoare metropolă din sud-estul Asiei. Poți sta oricât de mult dorești în acest oraș haotic și ai puține șanse te plictisești: urcă-te într-un tuk-tuk  și descoperă templele fascinante, palatele sofisticate sau piețele colorate ale orașului. În alta zi, descoperă Bangkok-ul pe ape, într-o plimbare cu bărcuța pe canale. Bifează cele mai populare obiective turistice: Palatul Regal, Wat Pho și Wat Arun, aflat pe se află pe malul vestic al râului Chao Phraya.

IMG_0252

IMG_0484

IMG_0126

IMG_1411

DSC02463

Mergi cu tuk-tuk ul.

Uită de taxi. Ia un tuk-tuk, o motoretă cu trei roți care funcționează pe post de taxi, testeazăți abilitățile de negociator, astupăți urechile dacă nu vrei te surzească claxoanele și ia tot praful în față! Ai grijă la capcane și la șoferii de tuk-tuk care îți oferă curse aproape gratuite, dar te opresc la diverse magazine de bijuterii sau la croitori indieni.

IMG_0967

IMG_0297

IMG_1061

Încearcă masajul thailandez

Nu poți pleca din Thailanda fără a experimenta, pe pielea ta, relaxarea pură. După o zi în care ai străbătut orașul, lasăte o ora pe mâna priceputelor maseuze thailandeze și te vei simți alt om. Eu am abuzat la maxim de ele. Unele se află chiar pe stradă (celebra Khaosan Road e plină) dar dacă vrei ceva mai de calitate, un ban în plus, merită!

massage1

Vizitează Ayutthaya
Evadează din aglomeratul Bangkok pentru o zi și vizitează Ayutthaya, fosta capitală a Thailandei între 1350 – 1767, o minune a arhitecturii budiste, aflată în Patrimoniul Unesco din 1991. Vei rămâne fascinat de acest oraș în ruine, pe care-l poți explora cu ajutorul unei biciclete. Nu rata Palatul Național Chan Kasem, care conține și un muzeu sau copacul în care e sculptat capul lui Budha din apropierea templului Wat Mahathat.

DSC02788

DSC02792

DSC02800

DSC02811

DSC02839

IMG_0952

Relaxeazăte în Ko Phi Phi

Fără pic de exagerare, insula Koh Phi Phi din sudul Thailandei pare un loc desprins din paradis. Aici s-au filmat scenele din celebrul film The Beach, cu Leonardo diCaprio, iar dacă ai văzut filmul nu cred mai ai nevoie de altă reclamă. Timpul curge încet în acest paradis așa 2-3 zile îți vor părea o săptămâna. Evident, fiecare percepe timpul în felul sau, așa am niște prieteni care au rămas aici un an.

DSC03357

DSC03364

DSC07940

IMG_1472

IMG_1479

IMG_1842

3 zile în Chiang Mai

Dacă ai mai mult timp la dispoziție, vizitează și nordul Thailandei. Dacă alegi Chiang Mai, poți face drumeții în creierul munților, călare pe elefant, sau poți vizita temple precum Wat Phra Singh, cel mai mare din Chiang Mai sau Doi Suthep, aflat la o înălțime de 1.600 metru de unde ai o priveliște superbă asupra orașului. Locul din poză următoare este unul secret, pe care am promis nu-l divulg, deci nu insistați, e lângă Chiang Mai, dar nu va spun unde.

DSC02854

DSC02868

Mergi la o partidă de box thailandez

Nu trebuie neapărat să-ți placă boxul ca să mergi la partida de Muay Thai, numit și box thailandez. Acest sport național este un spectacol în sine, diferit de tot ce ai văzut până acum.

IMG_1089

DSC00030

DSC00031

Vizitează câteva temple budiste

Peste 90 % din populația thailandeză este budistă. Templele, în jur de 30.000 în toată țară, se numesc wats, și arată fabulos atît pe dinăuntru cât și pe dinafară. Chiar dacă nu crezi în karma și-n reîncarnare, nu uita ți acoperi umerii, brațele și porți o fustă lungă. Altfel nu ai voie pătrunzi în aceste lăcașe sacre. Dacă te pasionează subiectul  poți încerci și meditația thailandeză.

IMG_0780

IMG_0598

IMG_0353

DSC02463

DSC02655

DSC02679

Ia lecții de gătit

N- fi crezut am spun așa ceva, dar îți recomand faci un curs la o școală de bucătari și afli secretul amestecului de ierburi și arome pentru a obține savoarea unică a preparatelor thailandeze. Multe dintre ele se află în Chiang Mai. O altă chestie mișto pe care poți o încerci e sculptatul în fructe.

IMG_1056

IMG_1121

DSC07322

Descoperă viață și obiceiurile triburilor din nord

În Thailanda ai șansa petreci timp cu triburile care locuiesc în munți, ba mai mult de atâtte poți caza direct la ei acasă! Descoperă stilul de viață autentic și ți prieteni noi printre triburile Hmong, Karen sau Akha.

DSC02511

Savurează supă Tom Yum

Îmi plouă și acum în gură când gândesc la Tom Yum Goong, o supă tradițională picantă gătită cu lapte de cocos și ghimbir. Sfatul meu e s-o servești direct de pe stradă, la una din terasele improvizate care răsar la tot pasul.

IMG_0207

IMG_0257

Eșuează pe James Bond Island

În sudul îndepărtat, în Golful Phangnga, se află una dintre cele mai frumoase insule din lume, care a servit drept decor pentru filmele “The Man with the Golden Gun” și “Tomorrow never dies” din seria James Bond. Insula este nelocuită dar e populată provizoriu de vânzători ambulanți și poți ajunge aici prin diverse tururi oferite de agenții.

IMG_1284

IMG_1295

IMG_1345

Festivalul florilor din Chiang Mai

Mulți își programează special concediul în luna februarie pentru a lua parte la acest festival uimitor, când orașul Chiang Mai se îmbracă în straie florale de sărbătoare. Tot în Chiang Mai, dar în ianuarie, poți lua parte la Chiang Mai Winter Fair, serbat cu concursuri de frumusețe, competiții de box precum și o mulțime de spectacole muzicale.

DSC02510

IMG_0229

DSC02512

IMG_0237

DSC02516

IMG_0124

Descoperă viață de noapte din Phuket

Dacă ți genul care preferă locurile liniștite, nu-ți recomand deloc Phuket. Pe lângă plaje frumoase și multe locuri de vizitat, cea mai mare și mai populară insula a Thailandei este cunoscută și pentru viața de noapte. Vizitează vechiul oraș Phuket plin de magazine, restaurante și clădiri în stil chinezesc. Nu rata centrul spiritual al insulei, templul Wat Chalong, frumos decorat cu un turn piramidal, compus din mai multe etaje suprapuse. Dacă ai mai mult timp, vizitează și cele două cascade: Ton Sai și Bang Pae, localizate în Parcul Național Khao Praew Thaew. Viața de noapte este legendara iar dacă ai o gândire mai liberă poți lua parte la spectacole inedite precum cabaretul travestiților sau renumitul ping-pong show.

IMG_1082

IMG_1413

IMG_1116

IMG_1083

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *