Legat de călătoria în Mexic am două mari regrete: că n-am ajuns la Isla de las Munecas, cea mai creepy locație a țării, aflată în Xochimilco, la câțiva km de Mexico City și că n-am prins orașul în sărbătoare- Sărbătoarea Morților.
Mexicanii au un mod original de a-și celebra morții. Pentru ei moartea nu e ceva macabru și funest, ci au transformat-o într-un motiv de sărbătoare. Așa că în perioada 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie oamenii se îmbracă în culorii vii sau se machiază că de Halloween și invadează cimitirele unde își petrec toată noaptea. Mormintele sunt luminate și decorate cu scheleți de zahăr, cranii colorate, măști de tot felul și au loc procesiuni pentru care orice fotograf și-ar da și sufletul să le imortalizeze. Se ascultă muzică, se râde, se bea făcând parcă în ciuda morții.
Ziua Morţilor este o sărbătoare de origine prehispanică, în care se cinsteşte memoria celor dispăruţi. Originile acestei sărbători sunt anterioare sosirii europenilor în Mexic, existând dovezi ale ceremoniilor la civilizaţii foarte străvechi.
Conform credinței populare, în aceste zile, morţii revin printre cei vii, ofrandele fiind a modalitate prin care li se urează “bine aţi (re)venit printre noi”. Ziua de 1 noiembrie este rezervată comemorării copiilor și bebelușilor decedați, fiind numită și Día de los Inocentes” (Ziua Inocentilor). A doua zi de noiembrie este dedicată adulților morți, “Día de los Muertos” (Ziua morților).
Mormintele sunt luminate şi decorate fabulos, cu scheleţi de zahăr, meniți să potolească foamea celor dispăruți, cranii din hârtie colorată și crizanteme mexicane numite si Flor de Muerto (florile morții). Se bea tequila, mezcal și pulque (o băutură alcoolică din agave) si se servește pan de muerto (pâinea morților).
Unii oameni se maschează iar procesiunile fabuloase se întind până în zorii zilei. Vedeta sărbătorii e scheletul La Calavera Catrina, soţia zeului lumii de dincolo, devenită, de-a lungul timpului, sinonimă cu Dia de Muertos.
Dacă vrei să vizitezi Mexicul dar nu te–ai hotărât încă în ce perioada s-o faci, caută niște bilete de avion pentru finalul lunii octombrie și început de noiembrie. Bilete și cazările sunt mai ieftine și poți prinde țară în plină sărbătoare.
Că să vedeți mai bine cum stă treaba am “împrumutat” niște poze de ne net, mai exact de pe Instituto Cultural Oaxaca și Districtoglobal.
O multime de poze cool gasiti pe siteul asta.