In mijlocul desertului ATACAMA: 4×4, lagune verzi si ceai de coca.
Mi-e greu sa ma gandesc la proaspata excursie de 2 luni prin Chile si Bolivia ca la un intreg, sa refac mental traseul si sa incep, cronologic, firul narativ. Impulsul e sa pun totul in cuvinte si imagini, haotic, in functie de flashbackurile care-mi trec prin minte iar cand inchid ochii si ma gandesc la CHILE apare peisajul apocaliptic din desertul ATACAMA, cel mai arid loc de pe pamant, dar mai ales escapada prin PARCUL NATIONAL NEVADO TRES CRUCES, un loc selenar unde era atat de liniste incat iti auzeai gandurile.
Prin urmare, unul dintre cele mai misto locuri calcate in picioare in Chile a fost Parcul National Nevado Tres Cruces, unde se ajunge destul de greu si doar insotit de ghid.
Excursia n-a fost deloc ieftina, mai exact 240 de dolari pentru doua persoane si a inclus ghid cu 4×4, mancare, cort, echipament si tot ce mai e necesar, inclusiv masca de oxigen pe care aproape ca era s-o folosesc. Pe ghid l-am descoperit intamplator, cautand niste informatii pe net, l-am contactat pe facebook si a doua zi s-a infiintat in holul hotelului din COPIAPO unde stateam (hotelul nu vi-l recomand) si in cateva minute ne-a convins ca merita sa investim banii. Am plecat din Copiapo in jur de 6 dupa-amiaza si am ajuns la refugiul Santa Rosa in jur de 21-22, strabatand un peisaj care se schimba dramatic. Orasele se rareau, la fel si natura lasand loc unui peisaj stancos fara fir de iarba. O vreme am vazut doar niste mine care, de la distanta pareau abandonate si un cimitir indigen, unde ne-am oprit sa facem niste poze.
Am ajuns la refugiul CONAF (The National Forest Corporation) seara tarziu, bucurosi ca nu era plin si am adormit dupa ce am incercat fara succes sa fotografiez milioanele de stele. Plecasem din COPIAPO pe o caldura sinistra dar cand am ajuns la refugiu simteam ca temperatura a scazut sub 0. Ghidul ne-a pregatit o cina usoara, am baut un pahar de vin si ne-am facut cocon in sacul de dormit pe care ni l-a pus la dispozitie.
A doua zi, pe lumina, am avut parte de doua surprize- una placuta, cand am descoperit ca au mai trecut cativa romani pe aici si alta cumplita, cand tot corpul meu se razbuna pe mine ca l-am adus la peste 4000 de metri si mi-a servit o ameteala si niste stari pe care nu le doresc nici dusmanilor. Eram pentru prima data in viata la o altitudine de 4000 m de metri iar corpul meu, realmente, nu facea fata. Ghidul m-a tratat cu ceai din frunze de coca, si incet-incet mi-am revenit si am realizat unde ma aflu: intr-unul dintre cele mai frumoase locuri vazute pana acum.
In zona se afla al doilea vulcan ca marime din lume, Ojos del Salado (6893m) pe care nici n-am indraznit sa ne gandim ca l-am putea escalada. Ne-am limitat la niste lagune spectaculoase – Laguna Verde, Laguna Santa Rosa in mijlocului unui peisaj aproape apocaliptic unde, cu exceptia unui alt grup de 3 persoane, nu a vazut tipenie de om. Langa Laguna Verde se afla niste izvoare cu apa fierbinte (34 grade) din care nu-ti mai vine sa iesi. Singurii locuitori din zona sunt niste flamingo si rar, vicuna, un fel de lama mai micuta.
Daca intentionati sa ajungeti pe acolo, si eu zic ca merita, nu ezitati sa ma contactati sa va dau coordonatele ghidului.