Cu Bolivia am avut o relaţie dificilă: am încercat s-o înţeleg, am crezut că am înţeles-o, am tolerat-o, am iubit-o, am urât-o, iar într-un final am făcut pace şi ne-am împrietenit. Prin urmare, n-am s-o vorbesc de rău dar nici n-am s-o ridic în slăvi. Un lucru e sigur: în Bolivia nu ai cum să te plictiseşti. Încă de la început a fost o relaţie frustrantă, pentru că atunci când am vrut s-o vizitez, acum vreo 5-6 ani, mi s-a furat paşaportul în Peru. Astfel, nu aveam cum să mai intru şi în Bolivia. Patru ani mai târziu, am făcut însă, în sfârşit, cunoştinţă.

În Bolvia, accentul e pus pe natură şi tradiţie şi tot aici găseşti câteva locuri pe care nu le mai găseşti nicăieri în lume, precum Salar de Uyuni sau Altiplano, podişul de la 4000 de metri altitudine.  Ai păduri amazoniene, deşert, lacul Titicaca, arhitectură colonială şi un mix de cultură Quechua & Aymara, dar şi autobuze cu gândaci, drumuri proaste, mâncare şi mai proastă, revolte ad-hoc care îţi blochează planurile pentru câteva zile și păcăleli la tot pasul. Dacă le pui în balanţă, părțile negative nu te vor face să te răzgândesti s-o vizitezi. Bolivia e țara pe care trebuie s-o vezi ca s-o crezi. E ţară superlativelor – cel mai la înălţime aeroport, cel mai mare lac navigabil, cea mai mare întindere de sare, e cea mai autentică ţară din America de Sud, şi totodată cea mai săracă, genul de ţară care-ţi da bătăi de cap şi îţi cam pune răbdarea la încercare.

Bolivia e cea mai “specială” ţară din America de Sud, şi o să-ţi dea multe bătăi de cap. Aventura a început dinainte de a ajunge acolo, odată cu procurarea vizei – pentru că Bolivia e singura ţară din America de Sud unde românii au nevoie de viză. Asta n-ar fi o problemă, doar că în România nu există consulat sau ambasadă, iar cel mai apropiat loc de unde poţi lua viza e Berlinul. Majoritatea celor care călătoresc în Bolvia aterizează mai întâi în Peru, Argentina sau Chile şi procură viza de la Consulatul Bolvian de acolo.  Noi am luat-o din consulatul de la Santiago, in câteva ore, și nu a costat nimic.

granița Chile- Bolivia

Traseul celor 2 săptămâni n-a fost stabilit dinainte (mare greșeală) așa că am luat-o după intuiție, plecând urechea la alți călători întâlniți pe drum. Am trecut granița, dacă se poate numi așa, din San Pedro, și prima oprire a fost în UYUNI, unde a trebuit să stăm mai mult decât ne-am propus pentru că niște manifestanți blocaseră drumul cu pietre.

Habar nu avea că bolivienii sunt nişte revoluţionari! Una-două o pun de-o revoltă. Protestează din te miri ce, iar ca să fie totul cât mai eficient blochează drumurile cu bolovani, se culcă pe străzi, ba uneori detonează nişte petarde.
Nu citisem nimic despre aceste demonstrații, deci, prin urmare, am fost foarte surprinsă când am rămas blocată în Uyuni timp de patru zile! La fel am păţit şi la ieşirea din Bolivia, când am fost daţi jos din autocar şi a trebuit să mergem vreo 20 de km pe jos, târând bagajele după noi, până la graniţa cu Chile. Prin urmare, nu-ţi rezerva dinainte cazarea, pentru că nu se ştie niciodată când ai să ajungi în următorul oraş. În două săptămâni am prins două demonstraţii care mi-au dat peste cap toate planurile.

Au urmat Sucre, despre care habar nu aveam că e capitala țării (omul cât trăiește, învață); Santa Cruz, oraș tropical unde n-am nici cea mai vagă idee ce am căutat dar unde am aflat despre Samaipata, un sătuc liniștit înconjurat de locuri superbe, COCHABAMBA, unde l-am salutat pe Jesus (evident tot “cel mai mare din lume”) și am stat doar câteva ore și am încheiat cu La Paz, unde regret că am poposit doar 4 zile.

Bolivia se află la înălţime, aşa că pentru a te obişnui cu altitudinea, e bine să o iei încet şi să începi cu regiuni mai joase, apoi, cu forţe proaspete şi organismul aclimatizat, poţi continua chiar şi până la 4000 de metri. În La Paz, am avut o durere constantă de cap, care mi-a trecut de-abia după patru zile. Un remediul natural care îţi ajuta organismul să se adapteze mai uşor este ceaiul din frunze de coca. Poţi încerca să mesteci şi frunze crude, aşa cum o fac localnicii. Au un gust amărui destul de neplăcut, dar sunt energizante şi le poţi obţine de oriunde.

În Bolivia  nu te duci pentru un city break, aşa că la întrebarea cum deplasezi în interiorul ţării răspunsul meu este: apelează la zboruri interne – lucru pe care nu l-am facut, dar m-am învațat minte. Chiar mă miram de ce nu vad nici picior de turist prin autocare! Zborurile interne sunt ieftine şi te scapă de o mulţime de probleme. Pe de altă parte însă, nu ai şansă să iei legătură cu viata autentică de prin sate, să te înghesui cot la cot cu localnicii, să te loveşti cu capul de plafonul autocarului la fiecare groapă, să mănânci prin locuri ciudate atunci când se strică autocarul, lucru care se va întâmplă cu siguranţă. Chiar şi cele mai scumpe autocare au geamuri lipsă sau “accesorii naturale”, precum gândacii sau alte insecte. Mai e oare nevoie să precizez că nu există niciun fel de centură de siguranță?

Condiţii precare de cazare şi mâncare

Pretenţioşii nu prea au ce căuta prin Bolivia pentru că, mai devreme sau mai târziu, se vor lovi de o mulţime de inconveniente: igienă precară, condiţii de călătorie îndoielnice…
Paradoxal, ai să remarci în majoritatea restaurantelor, la baie, afişe prin care ţi se arată cum trebuie să te speli pe mâini înainte de masă. Săpunul este însă inexistent, aşa că va trebui să te mulţumeşti doar cu apă rece.
În Bolivia mâncarea este foarte ieftină, poţi găsi un fel principal chiar şi la 1-2 dolari. Dacă însă în majoritatea ţărilor din America Latină am încercat, pe cât posibil să mănânc în locurile frecvenate de localnici, în Bolivia am căutat doar locurile turistice.
Nu bea apă de la robinet ci doar din sticle îmbuteliate, asta după ce te asiguri că sunt sigilate.
Nu te baza pe mic dejunul oferit în pensiuni sau hoteluri. Este minimalist, constă în general în cafea slabă sau ceai şi mici produse de patiserie sau pâine cu gem. Ia întotdeauna cu tine o rolă de hârtie igienică.

Barieră de comunicare

America Latină e celebra pentru oamenii prietenoşi, curioşi şi plini de energie. Şi aici însă, Bolivia iese din tipare.  O parte semnificativă din populaţia Boliviei este indigenă, de tipul  Quechua & Aymara. Peste tot ai să vezi  “cholitas”, femei îmbrăcate tradiţional, cu pălăria pe cap şi poncho-ul colorat. Majoritatea localnicilor sunt neprietenoşi cu turiştii, pe care îi văd doar că nişte portofele ambulante. Nu au niciun fel de curiozitate legată de tine, nu vor să ştie de unde vii, cum e pe la tine, ci doar cum le poţi fi de folos. Însă  în Argentina şi Chile mi-am făcut prietenii cu care ţin şi acum legătură. În Bolivia, dimpotrivă, n-am reuşit să stabilesc nicio legătură.
Dacă te nimerești în preajma unor sărbatori naționale sau religioase e bine sa umbli după tine cu o umbrelă. Una din tradițiile de aici e să arunce cu pungi pline de apa în trecători, iar străinii sunt cei mai vânați. Vă spun asta din experiența proprie.

Punctualitatea nu este o calitate cu care bolivienii ar putea să se mândrească. Și nu doar că se întarzie, uneori cu orele, dar de multe ori uită de tot de tine și de ce ai comandat. Ah, si nu te astepta ca cineva să-și ceară scuze! Așa sunt ei de cînd lumea. În plus, tu esti musafir la ei în casă, deci trebuie să te adaptezi la stilul lor de viață.

Scurt, și la obiect Printre destinaţiile obligatoriu de bifat se numără Salar de Uyuni, absolut superb, un câmp de sare de 11.000 km², o oglindă orbitoare de sare în care dacă te rătăcești, nu te mai găsește nimeni, La Paz, care este situat într-o căldare, înconjurat de munţi din toate părţile, lacul Titicaca cu Isla del Sol, dar şi capitala Sucre, cel mai curat şi frumos oraş pe care l-am văzut în Bolivia. În  Santa Cruz e o căldură infernală, și aproape nimic de vizitat în vreme ce Samaipata este un orăseș linisit & idilic, unde poți face trasee prin munti, sau poți vizita Situl arheologic El Feurte.

Bolivia este cea mai săracă ţară din America de Sud, iar preţurile sunt pe măsură. Pentru cazare, masă şi transport, poţi lua în calcul în jur de 20-30/euro pe zi. Excursiile sunt însă destul de costisitoare şi nu ai cum să le ocoleşti. În Salar de Uyuni, trebuie să închirezi un ghid cu maşină de teren, care te va costa cel puțin 50 de euro/persoană.