Norvegia, țara unde natura își face de cap

Fiorduri, Aurora Boreală, noaptea polară, ghețari, reni și elani, vikingi și zăpadăcam asta erau primele cuvinte care îmi veneau în minte când gândeam la Norvegia. De partea cealaltă a balanței atârnă greu bugetul, pentru nu este mit: Norvegia este o țară scumpă. Dacă îți planifici călătoria cum trebuie și te poți lipsi de mese în restaurante sau nu ești pretențios când vine vorba de o cazare mai modestă, atunci poți faci în așa fel încât o vizitezi fără rămâi cu o gaură imensă în buget.

DSC06477

DSC06559

Eu am vizitat Norvegia prin 2010, într-un road-trip, cu mașina din București. Călătoria a durat vreo lună, din care aproximativ 2 săptămâni doar în sudul Norvegiei și a inclus orașele Oslo, Lillehammer, Trondheim, Alesund, Bergen, Stavanger și Oslo. Marele regret e n-am ajuns până la Capul Nord, un motiv în plus revin cu altă ocazie.  Am avut portbagajul burdușit cu mâncare (de atunci nu prea mai suport văd în față ochilor conserve de niciun fel) și băuturi iar cazările le-am rezervat în mare parte pe booking.com.

Am fost în iulie/august, dar n-am prins nici măcar o zi cu soare, temperaturile oscilând, în funcție de regiune, între 10-18 grade. Cea mai bună vreme vizitezi Norvegia este vara, mai exact lunile iunie și iulie. Atunci prinzi și “Midnight Sun” – când ai soare în cea mai mare parte din zi, în sudul Norvegiei, iar în nord ai chiar 24/24. În a doua jumătate din iulie și în august se aglomerează puțin, iar lunile din extra-sezon în care ai putea mergi sunt mai și septembrie, în care vremea este încă bună. În  lunile ianuarie sau februarie, în anumite zone, temperaturile scad mult sub 10 grade.

DSC06809

Norvegia este o țară lungă și îngustă, iar numărul de locuitori este puțin peste 5 milioane. Dacă vrei străbați țara în lung și-n lat, ai face bine începi cu capitala, Oslo, iar apoi închiriezi o mașină și descoperi fiecare colțișor. Norvegia nu e o țară pentru city-break, ci mai degrabă pentru vacanțe în mijlocul naturii, dar dacă vrei vizitezi și orașe atunci merită Bergen, Oslo, Alesund, Trondheim, Stavanger și Lillehammer. Pentru  restul țării, ai nevoie de mult timp la dispoziție. Natură a fost darnică cu Norvegia, a înzestrat-o cu fiorduri, ghețari, lacuri, păduri și a așezat-o sub cerul minunat colorat de aurora boreală. Norgevia este străbătută de Alpii Scandinavici, cu aspect de platouri în zona centrală, cu văi adânci, dominate de culmi muntoase dramatice cu piscuri înalte. În sud-vestul țării munții scad în înălțime  formând țărmurile abrupte și crestate de fiorduri.  Cel mai înalt vârf muntos ajunge la 2.469 m – vârful Galdhøpiggen. Norvegia înseamnă natură cât cuprinzi cu ochii, aer curat și peisaje care îți vor rămâne întipărite pe retină multă vreme după revenirea la realitatea cotidiană.

Iată câteva dintre obiectivele obligatoriu de bifat într-o excursie prin Norvegia:

Fiordul Geiranger, o minune între minuni, aflată în Patrimoniul Unesco. Fiordul, ramură sudică a fiordului Stor din vestul Norvegiei este tăiat adânc în roca. Drumul până aici este o aventură în sine: trebuie străbați Trollstige (potecă trolului), pe străzi șerpuitoare, serpentine și trecători care îți dezvăluie piscuri acoperite cu zăpadă și ape ce se năpustesc spre vale.

DSC06598

DSC06600

Bergen Orașul meu preferat din Norvegia, este al doilea mărime și totodată poarta către fiorduri. Bergen este un oraș-port magnific, așezat în mijlocul naturii, al cărui centrul vechi Bryggen, găzduiește 62 de căsuțe colorate. Reconstruit după incendii, orașul, cu străzile sale înguste din scânduri masive, face parte din Partimoniul Unesco din anul 1979.

DSC06870

DSC06869

DSC06878

DSC06902

Aurora boreală și Soarele de la miezul nopții

Există fenomene naturale care pot fi urmărite doar în anumite zone ale lumii, iar în Norvegia ai parte de două: celebra Aurora boreală, care colorează cerul în culori fantastice, și midnight sun, când, în unele părți ale țării, ai lumina 24 de ore din 24. În această perioada poți te bucuri de festivalurile și croazierele lansate în onoarea ‘soarelui de la miezul nopții.Northern_Lights_02

Capul Nord Cel mai nordic punct al continentului european nu e ușor de atins, dar odată ajuns acolo nu vei regreta, pentru peisajele depășesc imaginația. Datorită locației, soarele stă deasupra orizontului începând din 12 mai până pe 1 august, și sub orizont de la 19 noiembrie până pe 25 ianuarie. Pentru un tur de neuitat vizitează și satele de pescuit din zona.

Oslo Capitala poate fi descoperă lejer într-un city-break în care poți vedea Muzeul Corăbiilor Vikinge, Opera – o clădire reprezentativă pentru arhitectură modernă scandinavă, de pe al cărei acoperiș poți admira panorama asupra orașului, Muzeul Henrik Ibsen – care onorează opera marelui scriitor norvegian, Muzeul Edvard Munch – celebrul pictor consacrat de lucrarea Țipătul, Muzeul Kon-Tiki – care găzduiește pluta celebrului navigator norvegian Thor Heyerdahl și Parcul Vigeland.

Despre Oslo v-am povestit aici.

Oslo_Opera_House_01-1024x577

DSC07039

Trondheim  Nu rata o vizită în vechea capitală a Norvegiei, un orășel de poveste, cu căsuțe viu colorate și primitoare. Aici poți vizita cel mai nordic dom al lumii dar și cetatea Kristiansten.

DSC06393

Preikestolen Natura s-a jucat frumos cu această stâncă de 604 metri, abruptă și solitară. PoreclităPulpit’s Rock”, stânca îți ofera șansa de a vedea toată priveliștea care ți se așterne la picioare, în Lysefjorden.

Alesund Un fermecător orășel-port, care combină imaginea unui sat de pescari cu atmosfera cosmopolită a unei oraș înțesat cu clădiri de tip art nouveau. Pentru priveliști de 360 de grade urcăte până pe dealul Aksla, de unde poți admira întreagă zona.

DSC06514

DSC06663

DSC06522

Bisericile din lemn Fabuloase sunt și bisericile supraetajate din lemn, cu influențe celtice, vikinge și romane. Au rămas doar 29 de biserici, iar trei dintre ele se află în Patrimoniul Unesco: Biserica din Heddal, care datează din secolul al XIII-lea, biserica din Urnes, cea mai veche construcție de acest gen, care datează din sec XII și biserica Borgund, aflată pe fiordul Sogne.

800px-Stavechurch-heddal

Trolltunga (Troll’s tongue) – o stâncă extinsă mult asupra prăpastiei, la 700 de metri înălțime deasupra apei, de pe care poți admira fantastica panoramă înspre lacul Ringedalsvatnet.

View_of_trolltunga

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *