Pentru că noi n-am ajuns (încă) prin China, i-am rugat pe Bogdan și Luminița să ne spună cum e pe acolo.
Text: Bogdan Jitea Foto: Luminița Tatarici
Relatarea uimitoarelor călătorii ale lui Marco Polo prin China celei de-a doua jumătăți a secolului al XIII-lea a rămas în istoria literaturii sub numele de Milionul, întrucât autorul ei obișnuia să folosească excesiv termenul ăsta atunci când lumea se aduna în fața casei lui și le povestea despre peripețiile prin care trecuse la capătul celălalt al lumii. Marele Han are milioane de cai, milioane de corăbii plutesc pe mările și râurile acestei lumi fabuloase care adăpostește milioane de cetăți ce plătesc milioane și milioane de taxe și așa mai departe. N-ar trebui să surprindă aceste exagerări ale veneticului povestitor. În fond Veneția, orașul natal al lui Marco Polo și unul dintre cele mai mari din Europa acelei epoci,cu cei 100 000 de locuitori ai ei era un liliputan pe lângă capitala chineză „Canbalic” (Beijing), care potrivit unui recensământ de la 1270 număra nu mai puțin de 1 200 000 de locuitori. Așa am descoperit și noi China, înspăimântător de uriașă și de lipsită de măsură, cel puțin față de vechea Europă pe care o lăsasem în urmă. O Chină care pare un cetaceu imens ce hăpăie și crește disproporționat în raport cu restul viețuitoarelor din jur. O simplă prezentare a unor statistici demografice seci ne poate oferi dimensiunea acestei gonflări amețitoare. În doar trei ani, China a mai adăugat încă vreo 40 de milioane, mai mult decât populația întregii Polonii, ajungând la totalul de 1 379 380 000 de locuitori. Deși am străbătut China de la dezolantele ținuturi manciuriene, până la zona de vegetație tropicală din apropierea frontierei cu Vietnamul, n-am apucat să vedem decât crâmpeie din acest imperiu autosuficient și încrezător că viitorul îi aparține.
Crâmpeie fotografice, așa cum au fost filtrate de privirea Luminiței Tatarici în mult prea scurta noastră odisee prin lumea Miliardului.
Siestă cantoneză.Shanghaiul noaptea, pe una din foarte puținele străzi pietonale.Un magazin cu fructe având forme și arome dubioase. N-aș putea să le numesc.Intrarea într-unul din centrele turistice din Shanghai. În fundal se zărește a doua cea mai înaltă clădire din lume. Vreo 632 m.O tanti în costum popular.Pisici chinezești. Peste tot dădeai de ele.Shanghai sau undeva în Ferentari.Bundul. Mare parte din clădirile care se văd sunt construite în interbelic, când Shanghaiul putea rivaliza cu New York-ul. Acum New York caută să rivalizeze cu Shanghai-ulViitorul cețos văzut de la etajul 100.Viitorul luminos văzut de la sol.Poză cu un culegător de frunze de pe lacul unei grădini din apropierea Shanghaiului. Se învârtea non-stop și făcea curățenie. Foto: Bogdan JiteaÎntr-un orășel pe apă. În jurul Shanghaiul-ui sunt zeci de astfel de orășele brăzdate de canale.Comerțul strada animă fațadele acestor shikumene ce se încăpățânează să reziste în zona centrală a Shangaiului, uneori la doi pași de clădirile moderne din sticlă și oțel cu zeci de etajeO plimbare prin Beijing care pare agreabilă la prima vedere. Însă fotografia nu surprinde mirosul grețos de stinky tofu. Ceva între șosete flaușate purtate neîncetat tip de o lună și varză murată ținută în soare cam tot același interval de timp.O mică gustărică pe drum. La alegere între scorpioni, lăcuste sau căluți de mare.Celebrele rațe a la PekinÎn Piața Tiananmen. Toți cei care o vizitează trebuie să treacă prin filtre succesive de securitate. Peste tot sunt postați soldați ai Armatei de Eliberare Populară. Cicatricea reprimării sângeroase a studenților de către regim din iunie 1989 nu pare să se fi vindecat nici până acum.De veghe-n lanul de palate faraonice construite atât de împărații, cât și de comuniștii chineziLa lumina plăpândă a felinarelor, chinezii se întâlnesc în parcuri unde dansează în sincron ore-n șir.„Palatul de vară” este un fel de parc Herăstru al Beijingului presărat cu zeci de palate, pavilioane și temple. – în Haidian.O familie de chinezi musulmani. În Guanghzou (Canton) am vizitat moscheea Huaisheng considerată una dintre cele mai vechi din lume, unde un îngrijitor pornise o polemică aprinsă cu o chinezoaică pe marginea lungimii fustei acesteia.Gardianul Teatrului din Palatul de vară surprins într-unul din extrem de rarele momente fără armatele de turiști în jurul său.Se joacă basket în Orașul interzis.Orașul interzis. Cred că singurul loc din lumea asta unde am dat de audio book în limba română.Nu știu dacă se vede de smog, dar e Orașul Interzis văzut de pe un deal din apropiere.Aici se vede mai bine.În Guanghzou. Clădirile de locuit din zonele vechi ale orașului au geamurile zăbrelite până la ultimul etaj. Se pare că hoții locali îl au model pe Spider Man. – în Canton, China.Nu se mai juca inofensivul majong, ci ceva serios, un joc de cărți pe bani. Că e vorba de o treabă serioasă am aflat-o citind o știre despre un chinez care și-a omorât părinții și vreo 17 vecini. Totul pornind de la dependența acestuia pentru jocul de cărți.Copii așteptând cu jind un binemeritat desert.În Chikan, un orășel istoric din Kaiping unde s-au filmat o grămadă de filme kung fu. În Chikan cu Cichichan.Tot în Chikan. De la una din tarabele astea i-am luat lui Lacatusu o insignă cu Mao Zedong. S-o porți sănătos!Punga de Mega e necunoscută pe aceste meleaguri.Diaolous sau turnurile din Kaiping. Inițial peste 3000, acum vreo 1800, turnurile sunt monumente protejate UNESCO. Deși primele au fost ridicate în timpul dinastiei Ming, majoritatea sunt mult mai recente. În anii 20-30 ai secolului al XX-lea, chinezi întorși din America sau din Australia au construit cea mai mare parte din turnuri cu scopul de a-și proteja averile de briganzii care mișunau prin China războiului civil.La una dintre aceste familii am luat masa. Gazda ne-a arătat legumele pe care le are, apoi am ales din ele ce preferăm să gătească. Ne-a întrebat dacă vrem și pui și am zis da. În momentul imediat următor am văzut-o pe mama gazdei noastre cum țâșnește pe lângă noi, pentru ca după 2 minute să se întoarcă cu o găină vie. Cu o dexteritate demnă de un personaj de filme wuxia a tăiat gâtul găinii, a jumulit-o și în vreo jumate de oră am avut-o bucătățită pe masă.
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.
