Am prins Cuba cu și fără Fidel, exuberantă și tristă, colorată și îndoliată dar siempre fascinantă.
Am plecat în vacanță și am ajuns la o înmormântare. Și ce mai înmormântare! Nouă zile de doliu național, niciun strop de alcool și nicio notă muzicală, fețe triste, atmosfera apăsătoare. Ce mai, vacanța ideală!
Întâmplarea a făcut să–mi programez vacanță cubaneză fix când și-a programat Fidel la muerte fisica (presa cubaneză ținea să sublinieze că el a murit doar fizic, spiritul președintelui continuând să vegheze vigilent asupra Cubei).
Mă aflăm într-o casă din mijlocul unei plantații de banani din satul Guardalavaca când am primit un mesaj din România, de la un prieten: Ești ok, sper, ai grijă pe acolo, acum că a murit Fidel! Dacă e cazul, întoarce-te mai devreme. Say what? M-am culcat la loc, buimacă de somn. Cam care e șansa să vizitezi Cuba fix când moare Fidel, care zici că e acolo de când lumea? Destul de mare, având în vedere vârsta fizică pe care o avea de fapt (90 de ani). Când m-am trezit, am dat drumul la televizorul cu un singur canal și am deslușit, printre pureci, că da, El Presidente trecuse într-o lume, sperau ei, mai bună.
De aici, s-a cam rupt filmul, culorile vacanței au devenit din ce în ce mai șterse, mai lipsite de strălucire. A doua zi era plaja ticsită de milițienii care patrulau să se asigure că niciun locuitor nu se distrează, niciun bar nu vinde alcool, niciun turist nu petrece. Așa că spre seară, am luat autocarul spre Havana unde am ajuns a două zi de dimineață, la timp pentru a prinde ceremonia de înmormântare.
Curiozitatea m-a împins și pe mine la fața locului, în Piata Revolutiei din capitala, în mijlocul evenimentelor unde poporul deplângea moartea comandatului iubit. Aglomerație era greu de cuprins cu privirea. Uimitor, dar oamenii veneau din propria inițiativă să-și ia rămas bun de la Fidel. Tineri pictați pe față, bătrâni înarmați cu pancarte, copii cu tricouri cu Fidel, toți cu lacrimi în ochi, pregătiți să aducă un ultim omagiu celui care, credeam eu, le făcuse viață amară. Turiștii gură-cască, urmau cotergiul funerar si fotografiau fiecare mișcare. Ceremonia de înmormântare a fostului președinte Fidel Castro a avut loc patru zile mai târziu, la cimitirul Sfânta Ifigenia din orașul Santiago, unde „El lider maximo” și-a început revoluția din anii 1950.
Nu știu cum (sau dacă) moartea lui Fidel a schimbat în vreun fel viața cubanezilor. Oamenilor le era teamă să vorbească despre situația din țara lor, sau poate chiar vorbeau serios când mi-au mărturisit că nu o duc tocmai rău și să nu mai credem tot ce auzim la știri.
Știu doar că am prins Cuba în două etape extreme – colorată, exuberantă și plină de viață, dar și îndoliată, tristă și tăcută. În ambele ipostaze, la fel de fascinantă.
Iată câteva poze din Piata Revolutiei:
