Ce repede trece timpul! Parcă ieri băteam în lung și-n lat Maleconul, dar iată că a trecut deja un an de la excursia mea cubaneză, prilej cu care am luat la control pozele și mi-am amintit cât de mult mi-a plăcut Havana. Oare de ce nu mi-am făcut timp până acum să povestesc despre oraș?
Mi-a plăcut la nebunie Cuba, o țară săracă, dar bogată cultural, cu personalitate și vitalitate și un ritm aparte, diferit de tot ce am văzut până acum. Întreagă Cuba e spectaculoasă dar Havana e fascinantă și frumoasă în degradarea ei maiestuoasă. În primele 2 zile, aglomerația, căldură și haosul stradal și-au spus cuvântul și mi-au scăzut nivelul de energie. Noroc că mi-a rămas trează curiozitatea, altfel probabil că dormeam vreo câteva zile, mai ales că mă adaptez greu unui nou fus orar.
Nu-ți ia însă prea mult timp să observi frumusețea acestui oraș cu bogații istorice și arhitecturale. Un mix de case coloniale, muzee, fabrici de trabucuri dar și clădiri în ruină, străzi pline de gropi și cartiere rău famate unde pândesc jinteros, persoane dubioase care încearcă să-ți vândă cam orice.
Personal, cred că o vizită în Havana trebuie să țină pe puțin 5 zile și stat la tot atâtea cozi, că să te pui mai ușor în pielea locuitorilor. Iar pentru noi nu e ceva atât de greu, având în vedere că am trăit vremuri asemănătoare, când stăteam la cozi pentru orice. În cele 5 zile trebuie să iei la picior orașul vechi, aflat în Patrimoniu Unesco, să petreci o noapte în Fabrica del Arte, să stai la coadă pentru înghețată la Coppelia și, dacă te pasionează muzeele, să-l vizitezi pe cel al Revoluției sau Muzeul de Arte Frumoase.
O oră prin Plaza de Armas, cea mai veche piață din Havana, e de ajuns, la fel și Plaza de la Catedral și Plaza San Francisco sau Plaza de la Revolution.
Cele mai frumoase fotografii le-am făcut în cartierul Vedado, cu clădiri coloniale părăginite și decolorate de timp care ar zice că sunt părăsite dacă n-ai vedea mișcarea din spatele ferestrelor.
Havana Vieja, centrul vechi al Havanei, aflat în Patriomoniul Unesco, impresionează prin multitudinea de atracții culturale și istorice cu patru piețe principale împodobite de palate și conace cu o arhitectură impresionantă, galerii, muzee, terase și restaurante.
Plimbare pe Malecon
Malecon, celebrul bulevard-faleză de 7 km, punctul de întâlnire principal al havanezilor, este perfect pentru a lua pulsul populației. Aici domnește o vânzoleala permanentă. Se vine în gașcă, în cuplu sau chiar și singur, se cumpără o sticlă de rom care se pasează din mâna în mâna, până la ivirea zorilor. Weekendurile, pe Malecon, ai impresia că tocmai e pe cale să pornească o revoluție sau că jumătate din Havana a ieșit afară, atât de aglomerată e faleza. Ai grija însă la cei care intra cu tine în vorbă. Nu e doar curiozitate, ci mulți dintre ei, chiar vor ceva de la tine.
Nu credeam că o să spun asta dar viața de noapte din Havana e senzațională! Am dat peste niște baruri și cluburi fabuloase iar în alte orașe mari am găsit chiar și câteva showuri de travestiți.
F.A.C. Adică Fabrica del Arte. Un club de noapte cum n-am văzut în toată Europa. O fostă fabrică de 3 etaje, cu galerii de artă, cinematograf, sală de concerte, etc. Intrarea costă 2 euro, dar în weekend, e bine să vii înainte de ora 21:00, dacă nu vrei să stai vreo ora la coadă la intrare.
Turistii se îmbulzesc să bea un rom în barurile Bodeguita del Medio, și Floridita, ambele celebrele pentru că aici își sorbea Ernest Hemigway mojito-ul delicios.
În cartierul Miramar, pe lângă plajă, am descoperit Cafe Fortuna Joe un bar foarte simpatic, cu chelneri îmbrăcați în marinari și decorat într-un stil original cu bucăți din mașini vechi, o jumate de trăsura, o cadă, mașini de scris, radiouri vechi și câte și mai câte.
Un restaurant cu mâncare bună, porții mari și relativ ieftine e Los Nardos, cu un meniu divers, atmosferă plăcută, căruia am să-i fac un singur reproș – temperatura scăzută din interior.
Majoritatea turiștilor aleg să se piardă în negura timpului prin intermediul unei plimbări într-o mașină din anii ’50, prezente aici la tot pasul. Unii dintre ei sunt extrem de zgomotoși, pe jumătate ieșiți din mașini, cu sticle de băutură în mâna. În primele zile vei întoarce capul după toate mașinile de epoca de pe stradă dar cu timpul curiozitatea ți se va mai domoli. Se estimează că în Cuba mai sunt vreo 60.000 de mașini americane de epoca. Și asta în mare parte și datorită embargoului impus Cubei de către Statele Unite. Cumva au găsit cubanezii o modalitate de a le păstra în stare de funcționare,bazată în mare pe improvizație. Nu mă pricep la modele dar pot spune că unele arătau impecabil! Evident că au făcut o afacere din asta. Majoritatea au fost transformate în taxiuri pentru turiști, o cursă cu o mașină clasică nefiind deloc prea ieftină.
O imagine tristă, dar în același timp fascinantă, îți oferă magazinele universale cubaneze. Spații enorme, cu rafturi aproape goale sau cu produse ce par dintr-un alt secol. Dacă nu ai o problema cu cozile merită să dai o tură și prin Coppelia, un uriaş complex de îngheţată, unde poți stă la o coadă de 3-4 ore. Înghețata nu este atât de bună încât să merită efortul ci mai mult spațiul în sine, cel mai mare din lume de acest gen.
Și de parcă nu era de ajuns că țara a fost surprinzătoare, am mai prins și moartea lui Fidel, de care v-am povestit aici. Sunt curioasă să revin peste cațiva ani să vad cum (sau dacă) moartea lui a schimbat ceva.
Citește și:
