Autocarul șerpuiește pe cea mai frumoasă bucată a Panamericanei, cu peisaje care îți taie răsuflarea. Evident, cea mai frumoasă din ce am apucat să văd eu, doar vorbim de cea mai lungă autostradă din lume, care se întinde pe o distanță de vreo 48.000 km. Încep să-mi revin ușor din cele 4 ore de stat în picioare la granița dintre Ipiales (Columbia) și Tulcan (Ecuador), fix când soarele ardea mai puternic.
Ecuador era și nu era în plan, am zis că dacă avem timp să-l înghesuim cumva în vacanța columbiană o vom face, dacă nu, nu. Planetele s-au aliniat favorabil și iată-ne așadar în Ecuador, fără harta, fără ghid, fără nicio informație în afară de faptul că este țara din care provin cele mai bune banane, informație care s-a dovedit a fi total inutilă. Am poposit aici o săptămână, dintre care vreo 4 zile în Quito și restul de trei în Tena și junglă amazoniană.
În Quito, a doua cea mai înaltă capitală din lume, aflată la 2850 m înălțime, am descoperit că ecuadorienii folosesc dolari americani. Prima surpriză neplăcută -taximetriștii nu folosesc aparatele de taxare, așa că trebuie să ne testăm talentul de negociator.
Capitala Ecuadorului ne-a întâmpinat cu ploaie și frig și prețuri mari mult mai mari decât țară vecină, Columbia. Ca și în Columbia, și aici am primit avertizări legate de siguranță, fix după ce cineva a încercat să ne deschidă o geantă, noroc că nu aveam nimic prețios în ea.
Atracțiile din Quito se pot bifa lejer în două zile, în frunte cu Piața Independenței și Plaza de Armas cu Biserica Sfântul Francisc care găzduiește muzeul de artă iezuită și muzeul de artă indigenă sau Mănăstirea Santo Domingo, cu plafoanele acoperite cu fresce poleite în foiță de aur.
Pe turiști ai să-i găsești mai mult că sigur grupați în zona la Ronda, un cartier vechi, în care artiștii obișnuiau să creeze la sfârșitul secolului 19.
Prima zi din Quito am petrecut-o vizitând centrul vechi, destul de neimpresionant, cu toate că e cel mai bine menținut centru istoric din America Latină, aflat în patrimonial Unesco.
A doua zi, am petrecut-o la înălțime, cu “El teleferico”, care în schimbul sumei de 8,50 dolari te poartă până la 4100 de metri, pe Cruz Loma, versantul estic al vulcanului Pichincha, de unde ai o priveliște chiar frumoasă. Durerea de cap provocată de altitudine o poți obloji cu oxigenul de la barul de sus, unde găsești oxigen cu gust de vanilie, fructe și multe alte arome, pentru 3 $ -7 minute.
O altă panoramă la înălțime o poți avea de pe dealul El Panecillo, unde se află o statuie uriașă a Fecioarei Maria cu aripi, protectoarea Republicii Ecuador. Nu te duce însă după ce se întunecă, pentru că nu este o zona prea safe.
Am vizitat și Basílică del Voto Nacional, cea mai mare biserica neo-gotică din America, cu niște statui interesante ce reprezintă animale din acesta zonă – armadillos, iguană, și țestoase din Galapagos.
În ultima zi am stat cu un picior în emisfera sudică și cu celălalt în jumătatea nordică a globului pământesc, la Mitad del Mundo. Aici, la 60 de km nord de Quito, în locul pe unde trece linia Ecuatorului, totul este extrem de turistic. Pentru prețul de 5 dolari poți vizita Muzeul Solar, Muzeul Intinan ce păstrează intactă amprenta pe care soarele, că principala divinitate, o avea asupra ritualurilor tradiționale, Planetariu, monumentul dedicat centrului lumii, câteva restaurante și cafenele și multe magazine de suvenire.
O surpriză plăcută a fost legată de viață de noapte. Am ieșit într-o singura noapte, luni seara iar petrecerea din barul Dirty Sanchez părea să nu se mai termine vreodată iar oamenii erau atât de prietenoși și veseli încât chiar ne-a părut rău când ne-am despărțit de ei.
A doua zi, după 4 zile urbane am decis că e momentul să vedem cum se prezintă Ecuadorul pe partea de natura, cea care i-a adus de altfel celebritatea turistică. Așa că am luat autocarul spre Tena, “capitala scorțișoarei”, oraș ce servește că punct de pornire pentru excursiile în jungla amazoniană de pe partea Ecuadorului.
Proprietarul pensiunii ne-a vândut o excursie de două zile la Amazon Lodge, în niște căsuțe rustice cocoțate pe un deal și cu vedere spre râu. E foarte frumos aici, acest lucru fiind accentuat de faptul că în afară ghidului și a noastră nu e nici țipenie de om. Natura e luxuriantă iar păsările cânta niște arii de o complexitate nemaiauzită. A doua zi am descoperit că nu suntem chiar singuri, dacă luăm în calcul cei doi câini și prietenă lor, maimuțica de care nu se despart.
Din excursiile propuse de ghid am ales vizitarea unei plantații de ananas și una de cacao și o plimbare aventuroasă prin junglă în care accesoriul indispensabil sunt cizmele de cauciuc. Noaptea în junglă e și mai periculoasă decât ziua, iar lanternele pe care le-am primit par niște licurici. Am pornit în căutare de tarantule și alte insecte care s-au ascuns prea bine că să fie depistate.
În rest, timpul trece lin și plăcut, în hamac, în timp ce încercăm, fără succes, să ne protejăm de țânțari. Ascultăm povești despre șamani și plantele lor tămăduitoare, iar ghidul ne arată celebra plantă Ayahuasca, pentru care mulți turiști călătoresc special din diverse colțuri ale lumii. N-o testăm, e un proces prea complicat, în plus, nu cred că sunt încă pregătită pentru acest drog spiritual. Poate cu altă ocazie.
Mesele, incluse în excursie, ne sunt pregătite de un localnic care adaugă un ingredient simplu și neașteptat la supa de legume – o mâna de popcorn călduț. Două, trei beri sub cerul înstelat și uite așa se mai scurge o zi în junglă.
Dacă aveam mai mult timp probabil că vizităm și plajele, despre care am auzit că sunt spectaculoase, orașul Cuenca sau vulcan activ (Pichincha – 4.784 m).
Din păcate, cele 7 zile n-au fost de ajuns ca să surprind spiritul acestei țări, să-i descopăr oamenii și tradițiile, prin urmare Ecuador rămâne o misterioasă necunoscută pe care poate am s-o revăd într-o bună zi.
