Pofte (ne)bune!

Îmi place să experimentez, dar nu și când vine vorba de mâncare. Curiozitatea mea intră serios la apă când vine vorba de experiențe culinare inedite. Prin urmare, sunt foarte atentă ce comand prin țările asiatice, unde poți avea o mulțime de surprize. Luați loc în jurul focului, să vă povestesc ce am văzut prin farfuriile lumii (în special în Asia) și mi-a tăiat pofta de mâncare.
Majoritatea țărilor din sud-estul Asiei sunt îndeajuns de sărace încât au fost nevoite, de-a lungul anilor, să improvizeze pentru a supraviețui. Au testat nu doar plante, ci cam tot ce mișca, de la insecte la animale necomestibile, până la alte târâtoare privite cu repulsie de mulţi dintre noi.

În Vietnam, spre exemplu, m-am transformat în vegetariană atunci când am observat că aveau în meniu carne de câine, altminteri foarte populară prin aceste locuri. Fiartă sau prăjită și , mai ales, deloc ieftină.
Nici carnea de pasăre nu mi-a inspirat prea multă încredere după ce am văzut niște exemplare dubioase pe stradă, care arătau că niște pui mutanți, jumuliți de pene, gata parcă, oricând, sa atace trecătorii.

Nefiind prea interesată de gusturi inedite, am refuzat gândacii și lăcustele prăjite sau viermii de mătase fierți în suc propriu. Prietena care mă însoțea a ronțăit niște viermi prăjiți, care erau “crocanți, dar fără un gust anume”, după spusele ei. În categoria băuturilor, n-am încercat nici rachiul de orez conservat într-un borcan în care plutea, oripilant, o labă de urs.

În Laos, am descoperit că furnicile sunt vedete în farfurii. Se servesc prăjite, dar poți mânca și ouăle de furnici, despre care am fost asigurată că sunt pline de proteine. Nu, multumesc!

În toată Asia nu m-am atins de Durian, fructul despre care se spune că are un gust spectaculos, dacă poți trece pentru mirosul îngrozitor pe care îl emană. Din acest motiv e interzis în hotelurile, autobuzele şi trenurile din Asia de Sud. Mirosul puternic-țipător e suficient pentru a te face să vomiți. Mult timp.

Ouăle milenare sunt ouă crude si putrezite de găină, raţă, gâscă ori prepeliţă și sunt învelite într-un amestec de cenuşă, var nestins, sare şi paie şi lăsate la macerat câteva săptămâni. Rezultatul? Un gălbenuş gri-verzui ce are textura unui jeleu și emană un puternic miros dezgustător.

Indonezia ispitește pe vizitatorul dornic de experiențe culinare cu Kopi Luwak, cafeaua digerată, apoi eliminată intact de către niște mamifere asiatice – e adevarat, foarte drăguțe. Lucrătorii de pe plantația de cafea culeg excrementele care sunt lăsate în urma de aceste animale gingașe, le usucă la soare și le prăjesc. Se zvonește că este cea mai bună și cea mai scumpă cafea din lume.

Daca vrei să ronțăi ceva la bere, poți opta pentru cronțănele din intestine de pui sau snacksuri din larvele viermilor de mătase.

În Japonia n-o să înțelegi mare lucru din meniu și nici nu o să recunoști vreun gust. Și uite așa am ajuns să mă infrupt dintr-o salată de meduze cu alge de mare, fără să știu ce era. Alunecoasă și fără gust.
Recunosc că aș si fi încercat o porție de Fugu, peștele ăla care dacă nu e preparat cum trebuie, poate fi otrăvitor, deci letal. Din păcate, era prea scump, în jur de 100 de euro porția, bani cu care puteam mânca trei zile. Pentru că nu există antidot pentru otravă din peștele fugu, bucătării se pregătesc ani în șir să-l prepare așa cum trebuie. Că să fie perfect preparat, e musai să conțină și un strop de otravă, nu suficientă cât să fie letală, însă suficientă cât să dea un gust deosebit mâncării. Minunat!

Daca ați văzut Oldboy, atunci scenă următoare vă este familiară. Multe restaurante din Japonia și Coreea de Sud servesc Sanakaji, caracatiță vie, mai pe românește. Aceasta e secționată sub ochii tăi și este servită cu semințe de susan, în vreme ce animalul încă mai mișcă în farfurie. Sfatul profesioniștilor e să o consumi cu grijă (orice ar însemna asta!) deoarece tentaculele ei pot produce oricând moarte prin sufocare.
Japonezii se dau în vânt și după ochii de ton fierți sau chiar cruzi, despre care se spune că au un gust asemănător cu cel al carcatiței și au și multe proteine.

În Thailanda, sfârâie grătarele stradale pe care stau frumos aliniați scorpioni, gândacii crocanți, viermii de mătase fierți sau prăjiți, șerpi pe bâț și lăcustele rumenite bine în ulei. Dacă te ține stomacul poți încerca chiar și o tarantulă prăjită. Greierii și gândacii se servesc în pungi de hârtie și le consumi că pe pop-corn. Pe rafturile magazinelor stau frumos aranjate niște borcanele cu pastă de gandaci.

Familia care administra hotelul în care am stat în Cambogdia mi-a oferit o farfurie cu supă aburindă în care pluteau niște cuburi maro. Pentru că îmi era rușine să refuz, am luat două-trei linguri din zeama acrișoară, apoi, când nu erau atenți, am aruncat restul într-un tufiș. Câteva ore mai târziu, am întrebat un localnic, care vorbea engleză, ce fel de supă era aceea și am elucidat misterul cuburi maro: bucăți de sânge închegat de pui, care se servesc uneori și pe băț, ca o frigăruie – mi s-a spus cu seninătate.

O altă delicatesă cambodgiană a cărei amintire vreau să mi-o reprim este Balut, oul de rată cu pui în el. Embrionul are cam 10-20 de zile. Se sparge coaja, se bea lichidul, apoi cu linguriţa se mănâncă şi fetusul. Bleah.

N-am pus în gură nici larve de albine, rare și foarte gustoase, după spusele ghidului local și nici liliac sau șobolan prăjit.

Prin America de Sud n-am avut parte de surprize majore asta, bineînțeles dacă nu iau în calcul friptura de porcușor de Guineea care se servește prin Peru și Columbia.

articol publicat pe art7.fm