Spre disperarea localnicilor, majoritatea turiștilor vizitează Medellinul ca să calce pe urmele lui Escobar; să asculte poveștile terifiante pe care aceștia nu vor oricum să le povestească, să dezgroape istoria și să plece cu suvenire pentru care să-i invidieze toți fanii serialului Narcos – care, apropo, e urât de toți columbienii.
Evident, nu toți locuitorii au o problemă cu asta, unii profită, ba chiar și-au făcut din asta un mod de a trăi. E plin de tururi tematice legate de Regele Cocainei, trupele de gherile sau droguri. Mi-a ajuns la ureche cum că ar exista chiar și niște tururi ilegale de tipul “make your own cocain tour”, în care ești legat la ochi și dus pe o plantație de coca, unde poți vedea cum se prepară cocaina. Legende sau nu, un lucru e clar: nu erau puțini aceia care păreau sincer interesați de așa ceva.
Eram în total trei fete în această excursie, toate născute pe data de 13, așa ca primul lucru pe care l-am făcut a fost în Medellin am fost să vizităm Comuna 13, favela reabilitată și transformată într-un adevărat punct de interes turistic. Și aici se fac tururi ghidate. Am ales însă să mă urc în autobuz și să descopăr pe cont-propriu despre ce e vorba.
Acum câțiva ani nici n-ai fi îndrăznit să pui piciorul în Comuna 13. Cel mai periculos cartier al Medelinului, numit și San Javier, a trecut prin niște transformări radicale, de-a dreptul spectaculoase. Cultura, în special muzica și arta stradală, au transformat cartierul rău famat într-un loc cool, invadat de turiști din lumea întreagă.
Pe vremea lui Escobar, Comuna 13 era populată de trupele de gherilă, paramilitari și infractori de tot soiul. Plasată ideal lângă autostrada San Juan, era locul perfect pentru activități ilegale, precum trafic de droguri, arme, spălare de bani, taxe de protecție, etc. Ani de zile, grupuri criminale și-au făcut din această zonă un cămin al fărădelegilor. Violența a continuat și după moartea lui, când președintele a declarat război trupelor de gherilă.
În 2010, Comuna 13 și-a căpătat renumele de “cel mai violent cartier din Medellin”, asta după ce au avut loc 243 de crime, dintr-un total de 2019, cumulate în tot orașul.
Chiar și după ce s-au mai liniștit lucrurile, celor aproximativ 120.000 de locuitori nu le-a fost însă deloc ușor. Oamenii aveau de coborît și urcat dealul cu trepte abrupte. Un drum solicitant, motiv pentru care cartierul era destul de izolat de restul orașului. În 2011, primăria a investit în patru scări rulante, montate în aer liber, care unesc zonele importante ale cartierului și simplifică viață locuitorilor.
Scările electrice de 348 de metri le-au schimbat total viață și i-au ajutat să se dezvolte mai ușor. Azi, cartierul mustește de creativitate și ingeniozitate, dar și-a păstrat într-un fel spiritul mercantil. Și-au împodobit pereții cu desene care le ilustrează istoria. Printre graficienii mai cunoscuți se numără Yes Graff și Chota_13, tineri talentați care nu vor fi niciodată în stare să uite trecutul violent al țării. Și nici nu vor să o facă, vor că toți să-și amintească de el, așa că au ales să lase zidurile cartierului să le spună poveștile.
Comuna 13 e un cartier devenit azi un hub al artiștilor stradali din toată America Latină. Aici se organizeaza festivaluri de street art și muzică. Încet-încet, au apărut și turiștii și, odată cu ei, magazine cu suvenire. E coadă la tarabele cu tricouri cu Comuna 13, destul de scumpe, de altfel – în jur de 25 de dolari bucata, iar calitatea e destul de îndoielnică. Se vând afișe, abțibilduri cu graffiti, magneți, ilustrate, bijuterii și tot ce îți trece prin cap. Nici măcar nu știu dacă cei care vând locuiesc aici sau profită doar de boom-ul turistic.
Turiștii veniți din toate colțurile lumii fac tururi cu ghizi ce se întrec în povești care mai care mai terifiante, unele trăite chiar de ei, altele de rude sau prieteni. În timp ce hoarde de turiști se pozează cu căsuțele sărăcăcioase și graffiti-urile colorate, locuitorii își văd liniștiți de treburile lor. Unii ne fac cu mâna, copiii joacă fotbal, niște tineri ascultă hip-hop la maxim.
O femeie cu părul împletit în sute de codițe amestecă ceva într-un ceaun imens. Și-a improvizat un fel de cantina – trei mese puse chiar lângă stradă, cu vedere spre deal. Fețele de mese sunt decorate cu imagini din cartier. Comandăm cîte o porție din ce fierbe femeia aia în ceaun, plus o michelada (bere cu gheață și sare), iar cucoana începe să dea ordine în dreapta și în stânga. Ajutoare îi sunt niște adolescente împiedicate, care urcă și coboară în fugă niște scări, aducând tacâmuri și berea, de undeva de sus, cel mai probabil din casa femeii. Câțiva copii din cartier se așează la o masă alăturată și primesc cîte o farfurie cu supă.
Mâncăm, plătim și plecăm încet spre scările rulante pentru că deja se lasă seară. Și oricât de reabilitat ar fi acest cartier, parcă nu-ți mai vine să rămâi totuși prin zonă după ce apune soarele.
art publicat pe ART7.fm
