Am avut la dispoziție 2 luni pentru a vizita Columbia. În unele locuri aș fi stat mai mult pe altele le-aș fi sărit, doar se știe, indiferent cât de mult te documentezi, niciodată nu ai de unde să știi unde o să îți placă și unde nu.
Iată, pe repede înainte, ce am vizitat.
Încep cu orașele mari care trebuie neapărat bifate – Cartagena, Bogota și Medellin. Le-am dedicat capitole separate. Mie mi-a plăcut și Santa Marta dar nu m-am mai aventurat până în Cali.

Și dacă tot am început cu Santa Marta, să vă povestesc un pic de ea. SM are ieșire la Marea Caraibelor dar și la poalele munților Sierra Nevada de Santa Marta, cel mai înalt lanț muntos de coastă din lume, cu piscuri acoperite de zăpadă. Santa Marta a fost primul oraș spaniol din America de Sud datând din anul 1525, când a fost întemeiat de conquistadorul Rodrigo de Bastidas. În Santa Marta am vizitat „Quinta de San Pedro Alejandrino”, casă în care și-a petrecut ultima parte a vieții eroul național, Simon Bolivar. Am ratat Muzeul de Arheologie și am vizitat Catedrala orașului, care se pare că este cea mai veche din Columbia.

Există și o serie de orașe coloniale mai mici de un farmec aparte care merită puse pe lista. Vorbesc de Baricharra, Salento, Vila de Leyva, Popayan, Mompox, Monguí, s.a

Preferatul meu a fost Barichara, care a si primit de altfel titlul de cel mai drăgălaș sat din Columbia fiind declarat Monument Național. Se află la concurență destul de strânsă cu Cartagena, fiind totodată cel mai bine conservat sat colonial din Columbia. Aici, tot satul este făcut din piatră – case, biserici, străzi, totul perfect conservat ca în secolul al XVI-lea. Orașul este visul oricărui fotograf, cu căsuțe vopsite în alb cu uși și ferește multicolore, clădiri în stil colonial, cafenele și vedere către munți. De aici, mulți turiști aleg să viziteze orașul vecin San Gil, celebru pentru activități sportive precum paragliding, rapelling și rafting

De neratat este Zona Cafetera, care are trei regiuni mari, fiecare cu capitala ei – Armenia, Pereira și Manizales. Niciunul din aceste orașe nu are ceva special, ideal ar fi să va cazați undeva într-un sătuc de unde să faceți tot felul de excursii prin zona. Zona Cafetera despre care am povestit aici.
Valle Cocora, o regiune unde se află niște palmieri speciali, numiți wax palms (nu am găsit echiventul în română și presupun că Ceroxylon quindiuense, denumire latină, nu va spune mare lucru). E vorba de copacii naționali ai Columbiei care sunt de altfel cei mai înalți palmieri din lume și pot crește chiar și până la 50 de metri înălțime.

O excursie reușită a fost în Guatape, aflat la maxim două ore de mers cu microbuzul din Medellin. Încă de pe drum îți dai seama că regiunea este absolut superbă. E prima dată când dau ochii cu așa ceva. Iar responsabil pentru această minune nu este natura ci omul, fiind vorba de un lac articificial cu multe insulițe verzi. Culmea e că această frumusețe se datorează unui accident de prin anii 1970, când au inundat zona pentru a face loc unui baraj hidraulic. Rezultatul? Zona a fost transformată într-una din cele mai turistice regiuni, fiind vizitată anual de milioane de turiști.

La o distanță foarte mică se află Piedra del Penol, un monolit de granit de 2135 metri, accesorizat cu niște scări în zigzag care de departe dau impresia unui corset. Se pare că foștii locuitori ai acestei regiuni, tribul Tahamies, credeau că stânca are puteri magice, și se închinau la ea.

Zona Caraibelor

Orașe și sate coloniale, junglă, deșert, munți și plantații de cafea și întinderi nesfârșite de plajă! Parcul Național Tayrona, pe care n-am apucat să-l văd deoarece era închis pentru o luna.

Cabo de la Vela
Cabo de la Vela, un loc destul de greu accesibil unde am ajuns după ce am schimbat iar vreo 3 mijloace de transport care mai de care mai dubioase. Am ajuns prăfuită din cap până în picioare și am observat că toate cazarile de aici au un preț mult peste ce am plătit până acum.
Oferta e limitată așa că se practică tactica – nu-ți convine, caută în altă parte, și știi destul de limpede că nu ai multe opțiuni.

Oricum, mare lucru nu e de făcut pe aici. Linia de coasta a Caraibelor se îmbină armonios cu deșertul roșu și arid. ocuitorii de aici sunt în special nativi din triburile Wayuu. Cu toate că mai vezi câțiva călători rătăciți din loc în loc, nu este deloc turistic, ci doar un sat de pescari cu locuințe modeste, peisaj arid și un soare necruțător. Câteva restaurante improvizate destul de scumpe, două-trei chioșcuri, un magazin de kitesurf și cam atât. Apa îmbuteliată este scumpă iar cazările nu îți oferă dușuri ci un butoi umplut cu apă, și o găleată pe care să o folosești pentru a te spăla.

A doua zi am făcut o mini-excursie până la Pilon De Azucar și la El Faro, foarte fotogenic la apusul soarelui. De aici, de la capătul lumii, poți ajunge și mai departe, până la cel mai nordic punct al Americii de Sud, la Punta Galinas.
Orasul Pierdut este un sit arheologic bine ascuns in jungla, descoperit de abia in 1972. Ca sa ajungi aici trebuie sa faci un traseu de aproape 4 zile dar se zvoneste ca merita tot efortul. Noi am sarit peste.
Un alt loc special este deșertul Tatacoa, despre care am povestit deja aici.

Sanctuarios de Lajas, Ipiales
In sudul Columbiei este o impresionantă mânăstire neo-gotică construită pe un deal, într-un canion săpat de un râu. Seara, biserica e pusă in valoare de lumini multicolore care iși schimbă nuanțele. Arată fascinant, cu toate că nu prea mai seamănă cu o biserică ci mai degrabă cu un castel din Disneyland.

Această biserică are o poveste interesantă, înconjurată de mistere. Legenda ei ne poartă înapoi în timp, în anul 1754 când o femeie saracă şi Rosa, fiica ei, surdo-mută, s-ar fi adăpostit de o furtună puternică între stâncile unde se află azi sanctuarul. Fetiţa ar fi văzut chipul Maicii Domnulu pe o rocă şi i-ar fi zis mamei că “Mestiza mă cheamă” și a arătat silueta iluminată cu fulgere. Această apariție a Fecioarei Maria a avut că rezultat un pelerinaj în masă, soldat cu ocazionale de cazuri de vindecare miraculoasă.

Peisajul e superb, dacă reușești să faci abstracție de frig. Cele câteva bogedi din sat au o specialitate culinară locală inedita – porcușor de Guineea la proțap.

San Augustin
Parcul Arheologic din San Augustin, celebru pentru statuile precolumbiene de aici care i-au adus un loc în Patrimoniul Unesco. Atmosfera e foarte campestră, cu oițe dolofane care pasc molcom pe câmpie, săteni care ne salută chiar dacă nu ne cunosc și mustăcioși cu poncho și pălărie de paie care călăresc niște cai superbi.

Intrarea costă aproximativ 25 de dolari. Aflate în regiunea cu izvoare Rio Magdalena aceste ruine exotice sunt uluitoare. Peste 350 de sculpturi masive ce reprezintă oameni și animale (cred că jaguari) stau mărturie caracterului războinic al acestui popor dar totodată denotă o forță creativă. Totul are aici o vechime de până la 2500 de ani, acest sit fiind considerat cea mai mare necropola din America Latină.
Popayan, capitala regiunii Cauca, este un oraș colonial destul de frumușel, poreclit și Orașul Alb, deoarece majoritatea clădirilor sunt vopsite în alb.

În Piața Centrală tronează impunător biserica Iglesia de San Francisco, unde ne atrage atenția turnul cu ceas, care este un simbol bine cunoscut al orașului. Merita sa urci si pe dealul El Moro de Tulcan, un deal artificial construit pe o fostă piramidă.

O altă regiune care merită explorată este Mongui, cu Paramo de Oceta, despre care am sa revin cu detalii.