Vrei, nu vrei, în Guatemala ai să-ți petreci mai tot timpul în mijlocul naturii. E atu-ul incontestabil al acestei țări, și nu cred că ai de ce să te plângi. Cireasa de pe tort este, fără doar și poate, Semuc Champey, aflat in centrul țării, una din regiunile must-see din Guatemala. Ca orice loc special, și acesta e greu accesibil. Îți promit că din orice directie vii, drumul până acolo va fi un chin. Dar asta nu trebuie să te oprească! La mine acest chin se traduce prin 10 ore într-un microbuz incomod, pe un drum de țară, nepavat. Am ajuns pe seară și nu aveam nicio cazare rezervată, ceea ce a complicat și mai mult lucrurile.
Bine camuflat într-o junglă muntoasă luxuriantă, la vreo 11 km distanță de orașul Lanquin, Semuc Champey, este o fâșie de calcar naturală de 300 m, cu șase bazine de apă cu nuanțe turcoaz. Aici poți înota în piscine poți explora o peștera de apă sau poți face tubing în josul râului Cahabon.
Farmecul acestei regiuni este pus în umbra de câteva aspecte și, fiind vorba de o regiune turistică, te vei lovi de tot felul de capcane. De prima am avut parte imediat cum a ajuns microbuzul în sat. Mai exact, în microbuz s-a urcat un domn de o statură impresionantă, un localnic, dar cu un accent american impecabil, care ne-a anunțat că trebuie să mergem cu el la centrul turistic să ne repartizeze cazările. Majoritatea turiștilor aveau deja cazarea rezervată la hotelul El Retiro (cel mai popular din această regiune) dar chiar și așa nu am scăpat de acest om. Ne-a spus că sunt o mulțime de localnici care vor să ne păcălească, care vând cazări sau tururi inexistente, și că e bine să-l urmăm pe el, pentru că ne va ajuta necondiționat. Tonul cu care a spus toate astea era foarte intimidant, și nimeni nu se simțea prea confortabil cu asta. După vreo oră de negociere, i-am zis că vrem să ne cazăm la un hotel despre care citisem în ghid și de abia l-am convins să ne lase în pace. Am avut mare noroc că acel hotel mai aveau camere libere, altfel chiar nu știu ce făceam în mijlocul nopții, în acel sat.
Hotelul se numește Viñas, și chiar vi-l recomand, are piscină și cabane din lemn suspendate pe niște piloni, plus o zonă cu hamace foarte confortabilă. Micul dejun este bun, bogat în fructe proaspete și o cafea tare și aromată. Totul, la prețuri acceptabile, în jur de 20 de dolari de persoană.
Dezamăgită de experientă cu agențiile turistice, a două zi am pornit pe cont propriu spre Semuc Champey, minunea naturală, am făcut autostopul și am ajuns cu bine la destinație. Am trecut pe lângă plantații de banane, cacao și cafea și o mulțime de peisaje spectaculoase. Am avut ceva emoții când am trecut podul destul de șubred iar când am ajuns în dreptul intrării în parc am fost înconjurați de zeci de copii care încercau să ne vândă ciocolată făcută în casă. Am cumpărat două bucăți, care au fost chiar bune, cu toate că se simțea încă zahărul netopit în ele. Intrarea în Parcul Național a costat vreo 7 dolari dar, de ce să mint, a meritat fiecare bănuț.
Ca orice om normal la cap am vrut să ma bălăcesc și eu in apele nefiresc de frumoase. Well, atenție la peștișorii de aici, minusculi, ce-i drept, care te ciupesc non stop. Sunt fix precum peștii din acvariile puse la dispoziție de anumite saloane de frumusețe, care ar trebui să te scape de pielea moartă de pe tălpi. Dacă suporți, atunci vei avea probabil una dintre cele mai frumoase băi din viața ta. Eu am ramas la mal.
