5 destinații europene pentru ski

Recunosc, n-am schiat niciodată, dar m-am documentat și am găsit câteva destinații despre care iubitorii sporturilor de iarnă vorbesc numai de bine. Iată 5 stațiuni europene pe care merită să le iei în calcul, indiferent cacă ești începător sau vrei să-ti perfecționezi tehnica.

Cortina d’Ampezzo (Italia)
Cortina d’Ampezzo,“perla” din inima Munților Dolomiți, se află la cea mai mare altitudine din Italia fiind considerată una dintre cele mai frumoase. Aflată la 1224 metri altitudine, într-un decor alpin de poveste, înconjurată de impozantele vârfuri Tofana, Monte Cristallo și Sorapis Dolomites, stațiunea este recunoscută atât de cei care vin pentru a se relaxa și a admira natură, cât și de împătimiții sporturilor de iarnă. Pistele de ski sunt de 140 kilometri, de la cele pentru avansați la cele pentru cei mai puțin experimentați, altitudinea cea mai mare la care se poate skia fiind de 2.930 de metri, dotate cu 6 telecabine, 29 telescaune și 16 teleschiuri dar și o pistă de bob.
Celebra pentru frumusețea ei, Cortina d’Ampezzo a servit drept platou de filmare pentru niște superproductii hollywoodiene și a găzduit Jocurile Olimpicele de Iarnă din 1956. Locul a inspirat numeroși artiști precum scriitorul Ernest Hemingway care a creat aici una din nuvele sale.

Chamonix
La poalele masivului Mont-Blanc, aproape de granița dintre Franța, Elveția și Italia, se află Chamonix, considerat un paradis al alpinismului și al sporturilor de iarnă. Chamonix este locul ideal pentru a porni explorarea Alpilor, cu multe vârfuri de depășesc 4000 de metri, dar și o locație cu tradiție – orașul fiind gazdă primelor Jocuri Olimpice de Iarnă, care au avut loc în 1924.
Acesta stațiune aflată la1035 m altitudine are posibilități de skiat cu plecare de la 3842 m altitudine, cu pârtii pentru toate categoriile de skiori, de la începători la experți. Stațiunea îți pune la dispoziție 168 km de pârtii de ski, din care 42 km pentru ski fond, dar și câteva neamenajate, abrupte și lungi, precum faimoasa pârtie de pe ghețar „Vallée Blanche”, de 24 de km, cu peisaje dramatice și spectaculoase. Un loc ce merită vizitat în Chamonix este Marea de gheata, “Mer de Glace”, un fenomen natural extrem de impresionant. Aici se ajunge usor cu trenulețul vintage, dat în folosință în 1908, o atracție turistica în sine. Daca esti mai curajos poți alegea și calea extrema, aceea de a schia de la Valee Blanche. De aici poti admira cele înalte varfuri din zonă: Les Drugs (3754 m), Les Grands Jorasses (4205 m) si Aiguille du Grepon (3482 m). Poți face o călătorie cu gondola până la Grota de Gheață de la baza ghețarului La Mer de Glace, unde poti admira o expozitie de opere de artă sculptate în gheață.

Zell am See (Austria)
Zell am See este o opțiune avantajoasă, pentru noi românii, atât că distanță cât și că prețuri, celebră pentru ghețarii unde poți skia chiar și 365 de zile pe an.
Dacă visezi la culmi înzăpezite și pârtii alunecoase, atunci merită să iei în considerare o vacanță în Zell Am See-Kaprun, două stațiuni învecinate situate într-una dintre cele mai frumoase regiuni din Austria, în landul Salzburg. Zell am See, și-a păstrat aerul tradițional, fiind o stațiune balneoclimaterică aflată într-un peisaj de poveste, la o altitudine de 755 m, la poalele unor munți cu înălțimi de peste 2000 m, împânziți de o rețea de pârtii bine amenajate. Regiunea are un farmec unic pe perioada sezonului estival, dar capătă o aura de basm pe perioada iernii. Împreună cu stațiunea vecină, Kaprun, aflată la o distanță de maxim 10 km, regiunea acumulează peste 138 km de părții de ski, cu diverse grade de dificultate, accesul fiind facilitat de cele 56 de instalații de transport pe cablu, dintre care 12 echipamente de teleski și 17 telescaune.

Garmisch (Austria)
Încă de la primii fulgi de zăpadă, Austria te ademenește cu peisaje minunate, munți impresionanți și stațiuni de ski de top. Studiază harta regiunii Bavaria si vei vedea că aceasta cuprinde vârfuri înzăpezite, aflate mereu în mijlocul norilor, perfecte pentru o escapadă de poveste.
Relieful și locația ideală fac din această stațiune balneoclimaterică una dintre cele mai vizitate din lume. În anul 1935 cele două orașe Garmisch și Partenkirchen au devenit unul singur, cu scopul de a găzdui Jocurile Olimpice de Iarnă din 1936. Cei care vor să skieze pe Zugspitze, cel mai inalt vârf din Germania, la 2962 metri, pot alege ca punct de baza stațiunea Garmisch, aflată chiar la poalele muntelui.
Stațiunea este locul perfect pentru o vacanță de ski și snowboarding care invită aventurierii la pârtii pentru toate gusturile, cu un domeniu de 60 km. În Garmisch vei avea la dispoziție 43 de pârtii, dintre care 25 sunt prevăzute cu tunuri de zăpadă, care satisfac toate tipurile de skiori, începători și inițiați, dar și iubitori de snowboard. Cele 38 de instalații pe cablu care deservesc zona au o capacitate de transport de 50 000 de schiori pe oră. În prima zi a noului an, se organizează un concurs de ski sărituri, ce face parte din ”Turneului celor Patru Trambuline

Trois Vallees (Franța)
În Franța ai munți înalți, unde sporturile de iarnă sunt ridicate la rang de artă. Când vine vorba de vacanța sezonului alb, Franța dă clasa, fiind una din țările preferate datorită condițiilor excelente și pârtiilor care satisfac chiar și cei mai pretențioși skiori.
Pentru o vacanță activă, îndreaptă-ți clăparii spre Trois Vallees, stațiunea care revendică titlul de cea mai întinsă zona de ski a planetei, cu un regat alb de 600 km de părții cu diverse grade de dificultate accesibile tuturor iubitorilor de ski.
Această regiune se află în inima a trei văi pitorești cu priveliști superbe asupra Alpilor: Saint-Bon, Allues și Belleville în care poți alege între 8 resorturi de ski, aflate la diverse altitudini și dotate cu cele mai bune condiții de petrecere a unui sejur de ski.
Pârtiile celor 3 văi se situează între 1300 m și 3230 m altitudine, iar 85% din domeniul skiabil este situat mai sus de 1800 m. Ai la dispoziție 25 de culmi dintre care 10 sunt la mai bine de 2500 m. În plus, rețeaua instalațiilor de cablu este modernă și funcțională astfel încât accesul la pârtiile de ski este foarte rapid.

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *