In aventura de-o luna prin Vietnam am poposit pentru 2 -3 zile in DaLat, o statiune de munte aflata la o altitudine de 1500 de metri, in mijlocul careia se afla un lac imens. Aici poti vizita si celebra CRAZY HOUSE , o monstructie bizara despre care v-am povestit aici.
Am inchiriat un scuter si am pornit in cautarea cascadei Elefant care era recomandata in mai toate ghidurile. Fara GPS si cu semne stradale imposibil de descifrat m-am ratacit rapid asa ca am oprit intr-un sat sa cer indrumare. Un bietnamez binevoitor care n-a inteles o iota din ce-i spuneam mi-a dat niste repere vagi, aratand cu mana intr-o directie.
Am urmat indicatiile primite si in loc de cascada am dat peste un templu fabulos, impodobit cu mozaic, ceramica si sticla multicolora, vegheat de dragoni si alte creaturi mitologice. Tot aici se afla si statuia unui BUDDHA imens realizata in intregime din flori. Are 18 metri si e impodobit cu 600.000 de flori.
Ulterior am aflat ca se numeste LINC PHUOC PAGODA iar satul care o gazduieste este Trai Mat.
Ce dantelarie !