Dupa 7 ani de la prima mea calatorie in Nepal si 4 de la cea de-a doua, am ajuns din nou, pe 25 decembrie 2014, fara prea mari pregatiri in prealabil. Biletul l-am luat de azi pe maine si a costat 540 de euro din Istanbul cu Airarabia.
Nu ma asteptam sa mai am cine stie ce emotii la sosirea in Kathmandu si nici sa ma mai extaziez la fel de tare la concertele rock din Thamel, cartierul de turisti. Dar m-am inselat. A fost identic. Am bantuit Thamelul in lung si-n lat, am facut poze iar ca pentru prima oara in frumoasa piata Bhaktapur, am cumparat tot felul de rochii si tricouri colorate care au intrat la apa (uitasem, din pacate, ca hainele nepaleze intra la apa cu vreo doua numere), am incercat tot felul de restaurante, am ajuns din nou la Templul Maimutelor si m-am bucurat ca nu mai sunt asa multi cersetori. Acum poti sa mergi pe strada fara sa fii agasat de doamne care vand portofele, de vanzatori care te trag de maneca sa intri in magazinele lor sau de copii care iti cer dolari. Parca nici taximetristii nu mai erau asa enervanti, te lasau in pace fara prea mare bataie de cap.
Daca prima oara am fost prin jungla din Chitwan si am umblat dupa rinoceri, destul de plictisitor as zice, iar a doua oara am facut un traseu mai usor din Pokhara, de data asta am ales un trek ceva mai dificil din Pokhara, Ghorepani Poon Hill (3200 m), un traseu care in mod normal se face in 4-5 zile, insa noi l-am facut in 3. Nu pentru ca am avea cine stie ce conditie fizica, ci pentru ca ne gandeam sa mai facem si alte lucruri, de exemplu un tur cu motorul.
Traseul pana la Ghorepani a fost spectaculos, de aceea o sa scriu un post special despre el. Am urcat mii de trepte, am trecut printr-o padure de rododendroni care arata ca in Stapanul Inelelor, am trecut de la terase de orez la peisaje cu zapada si gheata si am avut noroc de un soare orbitor care lumina crestele muntilor. N-am avut cine stie ce echipament special, bocanci de munte, bluza tip polar si o geaca. Pentru traseele mai lungi, de exemplu pana la Annapurna Base Camp, e nevoie si de un sac de dormit. Noptile in cabana sunt foarte reci. Eu am dormit in fiecare noapte in munti imbracata cu geaca de schi, polar, o bluza, colanti, blugi, 2 perechi de sosete si manusi. Eram asa de imbracata incat nu ma puteam intoarce de pe o parte pe alta. Practic m-am trantit pe pat, m-am invelit cu o patura si asa am intepenit pana dimineata.
In Pokhara, in fiecare an de Craciun si Revelion este un fel de festival. Pe strada principala din centrul orasului nu circula masinile si peste tot sunt amplasate scene unde se tin concerte. Barurile si restaurantele in Pokhara sunt foarte misto, numai cu muzica rock, reggae si blues.
Temperatura in Pokhara in decembrie si ianuarie este de 24-25 de grade. In Kathmandu este ceva mai scazuta, vreo 20 de grade.
Doua saptamani in Nepal nu ne-au fost suficiente sa mai ajungem si prin Chitwan, sa facem un traseu mai lung prin munti, sa umblam prin mai multe locuri pe langa Kathmandu, sa vedem si Lumbini, locul unde s-a nascut Budha, sa ajungem la templul Muktinath din Mustang, insa am zis ca le lasam pentru data viitoare. Cu toate astea, nu pleci cu un sentiment de frustrare dupa 2 saptamani, faci destul de multe lucruri cat sa te intorci acasa varza de oboseala :).
Pentru Nepal, cum am mai zis si aici (o povestire despre o calatorie din 2010, care parca nu se mai potriveste cu asta de acum), viza se ia de la aeroport si costa 30 de dolari. Se poate plati si cu cardul. Poza pentru viza se face pe loc.
Despre Nepal am mai scris aici:
Cat te costa o vacanta in Nepal
