Streetfashion în New Orleans, Mardi Gras 2015.
Mi-am programat călătoria prin America în așa fel încât să prind New Orleansul în sărbătoare și să văd cu ochii mei mult-lăudatul MARDI GRAS.
Pentru Mardi Gras, oraşul se găteşte special, în straie de sărbătoare. Combină simbolurile dreptăţii, credinţei cu cele ale puterii, prin alăturarea celor trei culori care stau la baza alchimiei acestei sărbători: mov, verde, auriu. Mardi Gras este carnavalul dinainte de post, atunci când toată lumea se îmbuibă şi petrece pentru a putea face faţă mai uşor “abstinenţei culinare” din timpul Postul Paştelui.
Paradele încep cam cu două săptămâni înainte, culminând cu ultima zi a sărbătorii, care este evident într-o marţi. Mardi Gras e nebunie şi destrăbălare. E haos, culoare, dezmăţ, râuri de băutură, dans şi muzică . Timp de două săptămâni ai parte de parade fabuloase, cu tot felul de care alegorice ingenioase, costume extravagante şi ploaie de mărgele colorate. Se aruncă în dreapta şi-n stânga cu aceste mărgele colorate iar lumea sare să le prindă. Cu cât pradă e mai bogată la finalul zilei, cu atât înseamnă că te-ai distrat mai cu foc. Ai zice că termenul de boob flashing a fost inventat cu această ocazie, pentru că sute de femei îşi arată sânii pentru a primi mărgele mai frumoase, mai colorate.
La pozele să vorbească pentru mine…