Ce (n-)am mâncat prin Vietnam

În fiecare loc ajung iau la control piețele să vad ce fructe exotice proaspăt deprinse din pomi necunoscuți își fac veacul pe acolo. La fel și cu restaurantele, le incerc pe toate, de la cele stradale din Asia, la bodegile de familie, până la cele mai sofisticate, în funcție de cât de generos îmi este bugetul.

Cu toate că îmi place să experimentez, curiozitatea mea devine timidă și inhibată atunci când vine vorba de experiențe culinare inedite, așa pot doar va povestesc ce am văzut pe tarabe sau în farfuriile vietnamezilor, dar nu pot să vă spun și ce gust aveau. E de la sine înțeles una din plăcerile unei călătorii o reprezintă gastronomia tradițională, iar în Vietnam chiar ai ce experimenta! Luați loc în jurul focului, să vă povestesc de ce nu m-am atins prin Vietnam.

DSC01747

Ca în mai toate țarile sărace, si vietnamezii au fost nevoiți să improvizeze destul de mult și să împrumute de ici, de colo, ce au putut. Prin urmare, bucătăria vietnameză seamănă destul de mult cu cea chineză, orezul și legumele fiind elementele de baza. În multe regiuni oferta de pește și fructe de mare este foarte bogată. Se simte din plin si influența franceza, așa că vestea bună ar fi că o să găsești peste tot bagheta frantuzească proaspată și câteva feluri de brânză.

În Vietnam nu m-am sfiit mănânc din totul felul de locuri dubioase, de la tarabe stradale unde chinuiam încap pe scăunelele minuscule sau bodegi cu aer mizer, cot la cot cu localnicii care priveau curioși. Am verificat însă întotdeauna dacă aveau carne de câine în meniu, iar în locurile unde era prezentă m-am transformat instant în vegetariană. Boiled or fried, scria negru pe alb. Pentru nu e doar un zvon, vietnamezii chiar gătesc carne de câine, așa dacă ai curiozități de acest gen, aici și acum ai șansa ți le satisfaci. Nefiind prea interesată de gusturi inedite am zis pas fripturii de câine, gândacilor și lăcustelor prăjite, viermilor de mătase fierți, șerpilor pe băț sau rachiului de orez conservat împreună cu o laba de urs. Ce a fost în capul meu, probabil că veți zice.

DSCN4792

Ei bine, plusez si vă anunț că am evitat și carnea de pui după ce am văzut niște exemplare foarte dubioase, care țopăiau bezmetice pe stradă:

DSC00992
Acum nu mă întelegeți greșit, nu sunt vreo fandosită și nici nu am făcut foamea pe acolo sau nu pot spune că n-am pus gura pe nicio bucată locală.

Am abuzat la maxim de PHO, mândria culinară a vietnamezilor, renumita supă de vită cu tăieței care se gasește peste tot. Pho este o supa cu carne de vită si os cu măduva cu tot la care se adaugă tot felul de ingrediente precum sos de pește amestecat cu sos de soia, ghimbir, anason, scortișoară, ardei iute, zeamă de lamaie, ș.a. Înghit în sec când îmi aduc aminte de ea. Încă de la prima lingură aproape că-mi venea să mă alătur milioanelor de turiști care s-au înscris la un curs de gastronomie pentru a afla secretul amestecului de ierburi și arome care dau acestei supe o savoare unică.

Alte bunătăți care îți vor atrage recunoștința papilelor gustative sunt ChaCa, pește în vas de lut sau pachețelele de primavară învelite în foițe de orez și umplute cu tăiței, carne, fasole și alte legume. Probabil că merită să înceri și Banh Chung, o gustare care se servește în special de sărbători,  preparată din orez fiert, tofu și carne de porc, totul înfășurat bine în frunze de banan.

pho1

o

DSC01729

DSC01694

Andreea, prietena cu care am călătorit n-a avut însă nicio problema să guste niște viermi de mătase prăjiți în ulei, care după spusele ei :”erau crocanți dar nu prea aveau niciun gust..”

DSC01219

așa aratau ei inițial:

DSC01206

DSC01201

DSC01390 DSCN4717

DSCN4718

DSC01204

DSC01203

DSC01196

DSC01195

La capitolul băutura, dacă vrei să guști ceva traditional și daca te ține ficatul, încearcă Happy wine, sau vinul de orez, un fel de țuică foarte tare. Vietnamezii sunt mari băutori de bere, pe care o găsești cam peste tot.
Un deliciu pe care nu putem să-l ignoram este cafeaua vietnameză, una dintre cele mai aromate din lume. Vietnamul este al doilea exportator de cafea din lume, iar oferta de aici este copleșitoare.

Am băut chiar și o ceașcă de Càphê Chồn, un alt fel de Kopi Luwak, adica exact cafeaua aceea digerată de nevăstuici, despre care se spune ca este cea mai buna din lume.

DSC01179

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *