Acum mai bine de un an, am întrebat blogerii de turism din România care sunt destinațiile în care s-ar întoarce. Azi, m-am întrebat pe mine și am fost surprinsă câte locuri mi–aș dori să revăd. Și asta în măsură în care rar mi se întâmplă să vizitez de două ori același loc, din motive cât de poate de evidente– sunt atât de multe locuri mișto în lumea asta și avem atât de puțin timp să le vedem pe toate, încât de ce te-ai întoarce undeva, când poți să vezi ceva nou?
În călătoriile mele am dat însă peste niște locuri speciale pentru care mi–aș încalcă cu bucurie regulă și m-aș întoarce să le explorez din nou.
AYERS ROCK, Australia
Probabil că e o alegere ciudată, având în vedere că vorbim de o stânca în mijlocului deșertului, și cam atât. Uluru, stânca roșie din mijlocul Australiei, nu e peisajul ideal pentru o vacanță de vis, ca să nu mai vorbim de faptul că este situată la mama naibii, în mijlocul deșertului, cel mai apropiat oraș, Alice Springs, fiind la 450 de km distanță.
Satisfacția că am ajuns acolo, “in the middle of nowhere”, la propriu, nu se compară cu liniștea și pacea pe care am simțit-o în acesta pustietate, de fapt nu se compară cu nimic din ce am trăit până acum. Și nu sunt o persoană atrasă de experiențe spirituale, nu caut conexiuni cu Pacha Mama sau alte tâmpenii transcedentale. Departe de lumea dezlănțuită, acest loc sacru pentru aborigeni, chiar are un aer magic. Dar n-am de gând să insist pe magia acestui loc, nu-l descriu în epitete, comparații, metafore, enumerând toate nuanțele de roșu în care se colorează stanca la apus și nu va induiosez cu istoria sângeroasă a aborigenilor.
Merită să străbați atâția kilometri, să te izolezi în pustiu, și să cheltuiești o căciulă de bani că să vezi o piatră? Răspunsul diferă de la turist la călător, dar din propria experiență va spun că merită din plin și m-aș întoarce oricând.
BUENOS AIRES, Argentina
În Buenos Aires mi-am început călătoria prin lume, Argentina fiind prima țară vizitată în afară Europei, și a fost dragoste la prima vedere plus o legătură ciudată pe care n-am mai simțit-o de atunci cu niciun loc. Dacă aș crede în reîncarnare, probabil că într-o viață anterioară am trăit în Argentina.
Cu toate că e cea mai cosmopolită țară din America de Sud, și seamănă cel mai bine cu Europa, nu-i poți ignoră aerul boem, latin, care ți se impregnează în toți porii și te lasă cu un chef de viață molipsitor.
M-aș întoarce aici, în special primăvara, când orașul capătă nuanţe mov-purpurii de la copăceii Jacarandas, care îşi etalează florile în toate spaţiile verzi ale oraşul. Să mă plimb duminica prin San Telmo, care se transformă într-un târg de antichități ce te transporta într-un trecut nefamiliar, dar cumva cunoscut. Să dau o tură prin coloratul cartier LA BOCA unde, dacă te îndepărtezi de străzile principale, riști să dai nas în nas cu tot felul de persoane dubioase și m-aș plimbă ore în șir prin cimitirul La Recolta, cu ale sale morminte extravagante în care se regăsesc câteva stiluri arhitecturale speciale.
Mi-e poftă să beau mate la umbra copacilor din parcul Palermo și să sar șotronul, pe străduțele unde și-a găsit inspirația Julio Cortazar.
De fapt, aș revizita oricând întreagă Argentina, cu ai ei ghețari spectaculoși, cu nesfârșita Patagonie, învolburata Cascadă Iguazu și misterioasa Țară de Foc.
OAXACA, Mexic
Întreg Mexicul e fabulos dar nimic nu se compară cu Mexicul în luna noiembrie când întreagă țară stă sub semnul unei sărbători unice și fascinante: Dias De Muertos (Ziua Morților), în care mexicanii aduc un omagiu celor dragi, plecați dintre noi. Cel mai potrivit loc unde poți experimenta această sărbătoare este orașul Oaxaca, unul dintre cele mai frumoase orașele pe care le-am văzut în Mexic, plin de galerii de artă locală.
Pentru mexicani, moartea nu e ceva macabru și funest, ci au transformat-o într-un bizar motiv de celebrare. Așa că în zilele de 1 și 2 noiembrie oamenii se îmbracă în culorii vii și invadează cimitirele unde își petrec toată noaptea. Mormintele sunt luminate și decorate cu scheleți de zahăr, măști de tot felul și au loc procesiuni pentru care orice fotograf și-ar da și sufletul să le imortalizeze. Se ascultă muzică, se rade, se bea făcând parcă în ciuda morții iar aș da orice să ajung într-o bună zi, din nou, acolo, în mijlocul acestei sărbători.
San Francisco & New Orleans, SUA
Road-tripul american a fost neașteptat de fabulos și n-am apucat încă să pun în cuvinte tot ce merită spus despre această experiență. Aproape că nu exagerez când spun că a fost cea mai tare călătorie de până acum. Când mă gândesc la America urbană mi-e greu să aleg între două orașe, în care m-aș mută chiar și mâine, dacă aș avea ocazia: New Orleans și San Francisco.
Plasat parcă strategic în inima Louisannei, New Orleansul are un aer magic și trist, iar având în vederea istoria locului, înconjurat de mlaștini și plantații, povești terifiante cu sclavi, cimitire unde sunt îngropați preoți vodoo, hoți de buzunar, șarlatani și femei de moralitate îndoielnică, nici nu e de mirare.
Motivul pentru care m-aș întoarce aici e să mă lămuresc dacă atracția mea față de New Orleans are de-a face cu faptul că am prins orașul în plină sărbătoarea– Mardi Gras, când cuvântul de ordine e nu distracție, ci destrăbălare, și când toate tabuurile sunt înlăturate cu o ușurință alarmantă, sau dacă orașul m-ar cuceri și într-o zi banală.
Dacă New Orleans pare un oraș al pierzaniei, San Francisco se află la polul opus, e cool și boem în același timp. Câteva dintre motivele pentru care m-a fascinat acest oraș le-am enumerat aici.
JAPONIA
Japonia e țara aia care nu se poate povesti, ci trebuie vizitată. E țara unde probabil că nu m-aș putea adapta niciodată, dar unde m-aș întoarce iar și iar.
Și cred că mi–aș începe aventură niponă tot în Tokyo, cot la cot cu peste 10 milioane de suflete, orașul dominat de un haos organizat, compus dintr-un păienjeniș de zgârie nori și sute de linii de transport. Aș revizita câteva temple, aș poza lumea pestriță cu toalete inspirate din filme SF sau de epoca, machiaje extravagante și coafuri de catwalk din Harajuku și câte și mai câte…
Aș continua cu Kyoto dar aș sări peste Nara și Osaka, punând pe GPS destinații noi precum Hiroshima, de unde m-aș îmbarca către insula Gunkanjima, apoi aș porni spre nordul îndepărtat, să fac baie în izvoare termale alături de maimuțele de zăpadă
Despre experiențele mele de gaijin în Japonia, aici.