– Sunset trip or regular trip? mă întreabă plictisit agentul de turism.
– Nu, nu vrem să vizităm templul Borobudur, punctul de interes numărul 1 al Javei, pentru că am făcut-o deja ieri...” încercam să-i explic arătându-i foaia de hârtie pe care îmi copiasem frumos numele Gereja Ayam.
Vizibil iritat, vânzătorul de excursii mi-a arătat o broşură care a spulberat toate visele mele de explorator. O coală A4, prost imprimată, unde trona impozant o gigantică găină de fier ruginit în mijlocul unei jungle dese.
Ok, prin urmare, ceea ce credeam eu că e o comoară ascunsă, o nouă destinaţie obscură de adăugat în colecţia mea de bizarerii cu care urma să mă mândresc cât de greu mi-a fost s-o descopăr şi să ajung la ea, era de fapt o destinaţie accesibilă, pe care o găseai la orice agenţie de turism din Yogykharta. Ba mai mult, era disponibilă în două variante – de dimineaţă până în jurul orei 18.00 sau la apus, când preţul creştea puţin. Minunat, ce să zic!
Asta în ciuda faptului că citisem despre Gereja Ayam că a fost abandonată, prin urmare îmi imaginăm un loc greu accesibil, unde se ajunge cu un ghid special pe care îl contactezi prin cine ştie ce căi neconvenţionale.
– Fie, regular trip, am zis eu, şi am negociat excursia, plus o tură printr-un parc naţional din regiune, la 35 de dolari de persoană.
Care e povestea acestei extravaganţe arhitecturale transformată într-un fel de mecca de către vânătorii de ciudăţenii?

Dumnezeu i-a vorbit lui Daniel Alamsjah, un credincios indonezian în vârstă de 67 de ani, și i-a spus să-i slăvească numele și să pună temelia unei case de rugăciuni, unde s-o facă și alții.
Rezultatul? O construcţie din beton şi fier, în formă de găină, ce cloceşte pe un deal în junglă indoneziană. Construcţia a durat 2 ani, şi cu toate că intenţia era să aibă forma unui porumbel, rezultatul aduce mai degrabă cu o găină. Daniel, credinciosul, a spus că nu este vorba de o biserica, aşa cum au dedus unii din cauza religiei sale creştine, ci de o casă de rugăciuni care, nu-i aşa, poate avea orice formă!
A doua zi, ne-am aflat la fix la ora stabilită, nerăbdători să scormonim în măruntaiele de fier ale găinii. Drumul a fost de maxim 40 de minute, apoi şoferul a parcat maşina iar noi am plătit taxa de intrare – 10.000 de rupii indoneziene, adică echivalentul a maxim 3 dolari. Parcarea era plină de turişti curioşi, majoritatea asiatici şi câţiva americani. Am urcat un deal abrupt, care mi-a testat condiţia fizică şi după vreo 10 minute am văzut, ivindu-se printre frunze, capul de fier al găinii. Am grăbit pasul, şi am descoperit-o în toată urâţenia ei. În faţă “bisericii”, doi îngeri de piatră aşezaţi pe nişte piedestale, ne trâmbiţau sosirea.
Ştiam că din lipsa fondurilor necesare, construcţia a fost abandonată în anul 2000, dar când am ajuns erau câţiva muncitori cocoţaţi pe ea, lucrând frenetic. După ce am pozat-o din toate unghiurile, am vrut sa intru să-i studiez şi măruntaiele, dar am fost opriți de niste turisti indonezieni care gesticulau spre un aparat foto. Am luat aparatul vrând să le fac poze dar continuă să se agite, până am înţeles care le era de fapt intenţia. Să se fotografieze cu noi! În timp ce ne pozăm cu ei, s-au mai strâns vreo 2- 3 grupuri care urmăreau acelaşi lucru, unul mi-a pus chiar un bebeluş în braţe. Nu exagerez, dar am pierdut vreo 20 de minute pozându-mă cu tot felul de străini curioși (cine știe în câte poze apar pe facebook, alături de indonezieni) până când am zis GATA, no more photos, şi am intrat în găină.
Uşita mică dă fix în sala principală, care probabil că a fost gândită ca sală de rugăciune. Când am ajuns eu, erau câteva scaune aliniate, o scenă improvizată, şi un proiector, aşa că am dedus că urmă să înceapă un spectacol. Interiorul este neterminat, pereţii nu erau vopsiţi încă, doar pardoseală era cât de cât gata, acoperită cu nişte dale colorate, cu motive florale.

După ce am explorat sala principală, am coborât în subsolul labirintic, unde se aflau câteva încăperi minuscule, asemenea unor chilii săpate în stâncă. După un slalom printre chilii am descoprit nişte camere ceva mai mari, decorată cu motive şi tablouri kitsch, aparţinând diverselor religii.
Am urcat şi până în capul păsării, de unde poţi privi în jos, prin ciocul imens, întredeschis. Urcarea se face pe o scară îngustă, circulară, iar cele două etaje au pereţii tapetaţi cu nişte afişe ciudate care te avertizează despre pericolele societăţii moderne – droguri, alcool şi sex.
Am tras cu urechea la un ghid şi am aflat că de-a lungul timpul, clădirea a fost folosită în diverse scopuri. O perioada a servit drept Centru de Reabilitare al tinerilor care au pornit pe cai greşite, iar desenele naive de pe pereţi stau drept dovadă. De câteva ori, burtă rece a găinii a fost folosită drept locaţie pentru nuntă, oamenii sunt ciudaţi, nu ne mai miră nimic!
La ieşire, am rezistat eroic unui noul asalt de propuneri de a mă fotografia cu localnicii, pretinzând că nu înţeleg ce vor de la mine. Dacă ești blond și ai pielea deschisă la culoare, așteaptă-te la o mulțime de pretendenți.

Chicken Church este un animal ciudat, pe care merită să-l vizitezi doar dacă îţi plac obiectivele de acest gen. Pentru impresie artistică şi poze spectaculoase, îţi recomand o vizită la apus, când soarele îi înroşeşte penajul.
Un obiectiv must-see în această regiune este Templul Borobudur, cel mai mare templu budist din lume, aflat în Patrimoniul Unesco. Despre el însă poţi citi în orice ghid, blog sau articol de turism destinat Indoneziei…