Comitetul Popular din localitatea bietnameza DaLat a decis: expresionism!
Stațiunea montană DaLat din inima Vietnamului găzduiește Crazy House, iar dacă ajungi vreodată prin aceste locuri sigur o s-o tragi în poze colorate pe care să le clasezi în folderul de “wtf”. Am căscat gura la afișele comuniste cu care e împodobit orașul și m-am rătăcit de vreo două ori înainte sau dau de Casa Nebună din Vietnam. Într-un final, am întrebat niște localnici și, ghidată prin semne, am reușit să-i zăresc bizarele turnulețe, în depărtare.
Crazy House se poziționează undeva între un castel de nisip, căsuța de turta dulce din care iți vine să tot ronțăi și decorul dintr-un film de serie B, în care tigrii și cangurii trag cu lasere din ochi, iar palmierii vor să te sufoce cu frunzișul lor luxuriant. Un popas aici e ca un trip psihedelic în care te întâlnești cu Gaudi și Dali, Alice în Țara Minunilor sau Hansel și Gretel.
Această monstrucție ciudată, care este,de fapt, o combinație de hotel și galerie de artă, e haios de kitschoasă și merită din plin o vizită, în special, dacă ești amator de bizarerii.
Casa se afla în mijlocul unei grădini de ciment și verdeață, împodobita cu păienjeni din ipsos, iazuri unde se scalda broscuțe din lemn colorat și pâlcuri de ciupercuțe nehalucinogene.
Cea mai nebună casa din Vietnam e greu de descris în cuvinte, dar dacă aș încerca să o fac, aș zice că are forma unui trunchi uriaș de copac, construit din fier și lemn peste care s-a turnat ciment din belșug. Camerele au ferestre rotunjite și sunt unite prin pasarele care imită crengile de copaci, accesorizate cu stalactite și stalagmite pământii. Când i-am călcat pragul, casa avea cinci etaje și 10 camere. Între timp, nu știu cât de mult s-a extins, deoarece lucrările la Crazy House, ca și la Sagrada Familia, par să nu se termine niciodată, fiind mereu câțiva muncitori care lucrează frenetic la o nouă anexă.
Arhitecta responsabilă pentru acestă bizarerie este tovarașa Dang Viet Nga, care și-a făcut studiile la Univeristatea din Moscova. După spusele artistei, nu a folosit niciun fel de machete, ci a angajat niște muncitori locali să-i transforme desenele în elemente structurale. Stilul arhitectural a fost stabilit de comun acord de către Comitetul Popular din localitatea Dalat: expresionism! Tovarașa Nga a vrut să reconecteze omul cu natura, dar ceea ce a reușit cu siguranța a fost să plaseze Dalatul pe harta turistică a Vietnamului și sa aducă o mulțime de vizitatori curioși.
Cele 10 camere pot fi închiriate în regim hotelier, cu toate că nu-mi explic cum poate locui cineva, chiar și pentru o singură noapte, într-o atracție turistică deschisă publicului și vizitată zilnic de sute de turiști. Prețurile pornesc de la 30 euro pe noapte, în funcție de dimensiune și facilități. Camerele sunt și ele tematice: Kangaroo Room e decorată cu un cangur în burta caruia se afla un șemineu, în Tiger Room împarți camera cu un tigru cu ochii de foc, în Bear Room, cu un urs supradimensionat, iar în mijlocul lui Eagle Room se află un vultur care clocește un ou din ipsos. Fiecare cameră conține un simbol legat de cate o țară. Astfel, tigrul reprezintă tăria chinezilor, vulturul e mare și puternic precum poporul american, iar furnicile sunt vietnamezii muncitori.
Dacă ne luam dupa wikipedia, tovarașa Nga și-a decorat camerele cu gândul la urmatoarele simboluri: Tigrul reprezinta tăria chinezilor, vulturul e mare și puternic precum americanii iar furnicile sunt bietnamezii muncitori.
Aflată în top 10 al celor mai bizare clădiri (publicat de cotidianul chinez People’s Daily), Crazy House m-a înduioșat mai mult prin patosul cu care mi-a fost recomandată de către vietnamezii mândri ca au și ei arhitecți de talia lui Gaudi.
În rest, Dalat, orasul gazdă, chiar merită vizitat, fiind înconjurat de păduri cu temple și pagode spectaculoase și cateva cascade, precum Cascada Elefant, în care merită sa-ți înmoi puțin picioarele.
Unde pot afla mai multe despre Casa Nebuna din Vietnam ?
eu am povestit din experienta mea personala dar banuiesc ca poti sa gasesti o multime de alte informatii pe net..