Ciudățenii japoneze
Am început cu un pleonasm pentru că oricine știe cât de cât ceva despre Japonia e de acord cu mine că expresia „ciudățenie japoneză” ar trebui să fie considerată un pleonasm. Călătoriile de până acum m-au purtat printr-o mulțime de locuri cool și-n fiecare colțișor de lume am dat peste ceva nemaivăzut, dar cea mai…
Best of Peru
Țara asta chiar are de toate – păduri amazoniene, munți impresionanți, lacuri imense, deșert, ghețari, situri arheologice, culturi misterioase, shamani… Peisajele sunt spectaculoase cam peste tot în Peru, dar exista câteva locuri pe care orice turist normal la cap ar trebui să le vada. Iată ce zic eu că merită să vizităm în Peru: Machu…
Cum organizăm o excursie în Peru
Am stat fix o lună în Peru, mai exact luna ianuarie, timp în care am bătut cam toată țara în lung și-n lat, fără să apuc însă să văd tot ce mi-am propus. Am vizitat Lima, Paracas, Nasca, Cusco, Arequipa, Puno și mi-am păstrat câteva zile de plajă în Mancora, spre granița cu Ecuador. Pentru…
Colecția de faruri
De câțiva ani am o pasiune care îmi golește buzunarele dar îmi oferă o satisfacție pe care poate puțini o ințeleg: Colecționez faruri! Nu-s reale și nici miniaturale dar fiecare exemplar a fost catalogat și tras în poza pentru vremurile când n-o să mă mai pot baza prea mult pe memorie. Am făcut o pasiune…
Viza Rusia
Dat fiind ca aveam impresia ca e foarte greu sa iei viza de Rusia, o sa pun un post special cu asta, cu cateva lamuriri despre cum se obtine. Par multe cerinte cand citesti pe site-ul Ambasadei, insa, de fapt, documentele cerute se strang destul de usor. Asadar, pentru viza sunt necesare urmatoarele: 1. Voucher…
Moscova, a treia Roma
De la casa albastra a lui Puskin de pe strada Arbat sau de la muzeul Maiakovski de langa cladirea KGB-ului, din subsolurile careia se spune ca se poate vedea Siberia, pana la statuia lui Petru cel Mare de pe raul Moscova, nu e o distanta asa de mare, iar plimbarea iti poate oferi surprize nebanuite….
Street fashion în jurul lumii
in Ho Chi Min: in Cusco: